vineri, 24 mai 2013

Mai 2013


Educaţia unui popor se judecă după ţinuta de pe stradă. Văzând grosolănia pe stradă eşti sigur că o vei găsi şi în casă. (Edmondo De Amicis)

ACCENTE
Mai putem elabora un discurs optimist despre învățământul nostru?

Apelând la o sintagmă postrevoluționară mai... veche, când privești reforma din învățământ nu poți spune decât că aceasta a rămas încremenită în proiect. Atâtea speranțe și eforturi, cheltuieli... financiare și sufletești, vinovății ascunse (ale celor care au sentimentul că nu pot fi la înălțimea așteptărilor didactice), ca și vinovății nepedepsite (ale celor care s-au jucat, chiar și decizional, cu reforma), toate – și multe altele – marchează un drum tăiat în orizontul ineficienței. Reinventarea unui discurs optimist despre șansa însănătoșirii învățământului românesc pare din ce în ce mai greu de făcut. Nu ne rămâne – se pare – decât să contabilizăm eșecurile. Gestul ține de cunoașterea realității, de conștientizarea situației. Nu-i puțin lucru, tot așa cum nu-i nici suficient, dar este, deocamdată, singura acțiunea sanogenă în care putem înainta. Până când? Cu ce rezultate? E greu de spus.

„Tradiția” ca o piatră de moară

Ne-am obişnuit ca fiecare nouă echipă guvernamentală sau ministerială (în speţă din învăţământ), să considere „Tradiţia” ca descinzând în prezent cu presiune şi aducând cu ea o serie de probleme nerezolvate, care împiedică deschiderea actualităţii spre eficienţă şi înnoire. Se întâmplă aceasta în vreme ce tradiţia, în mod constant, vine de obicei cu o încărcătură evident optimistă, întremătoare, cu conţinuturi ce dau substanţă actualităţii. Dar, pentru cei angajaţi în schimbări gratuite, moştenirea trecutului aduce întotdeauna disfuncţii, care trebuie remediate înainte de a împlini programele promise (în perioadele electorale, dar nu numai). Eliminarea acestor disfuncţii creează blocaje, care mai apoi nu se mai lasă surmontate. Este o poveste, care se repetă mereu, care se învecheşte cu fiecare aşteptare neonorată.
Am intrat astfel în scenariul unei neobosite repetiții gratuite. În perioada postrevoluţionară, reforma învăţământului s-a confruntat mereu cu moşteniri disfuncţionale insurmontabile. Fiecare echipă ministerială, încadrată în scenariul guvernamental ți înecată într-un discurs demagogic, reproşa precedentei o serie de nerealizări, care împiedicau evoluţia, aplicarea soluţiilor necontenit sperate. După ce actorii postrevoluţionari ai reformei – absorbiți de un discurs politic gol - acuzau moştenirea comunistă... După ce comuniştii acuzaseră – într-un cult al demolărilor entropic – moştenirea burgheză, disfuncţiile interbelice... Numai că...
Moştenirile nefericite contabilizate de învăţământul nostru sunt de mai multe feluri, distribuite cronologic, cu aspecte şi încărcături dintre cele mai diverse. Unele epoci le-au mai netezit, le-au schimbat conţinuturile sau incidenţa... Dacă descindem în trecut, vom găsi aspecte specifice ale învăţământului autohton în perioada prepaşoptistă sau paşoptistă, altele imediat în vremea lui Creangă sau Eminescu, sau la începutul secolului XX, sau în vremea lui Spiru Haret, sau imediat după Eliberare..., ca să nu mai ajungem „în vremea noastră”.
Ceea ce frapează la o privire mai atentă este că învăţământul nostru moștenește constante nefericite ce vin dintr-un trecut despre care – având în vedere viteza de desfăşurare a actualităţii – am putea spune că e îndepărtat. „Tradiția” – și o așez acum în ghilimele – ne trage mereu în jos, ca o piatră de moară. Dar nu e tradiția reușitelor, a caracteristicilor fericite. Neputințele ne caracterizează – în învățământ – de când ne știm. Să fie chiar așa?

„Nimica nu ne lipseşte”

Mi-a căzut din nou, din întâmplare, sub ochi o scrisoare a lui Ion Ghica trimisă cândva lui Vasile Alecsandri. Ion Ghica îi scrie prietenului său, pornind de la vremea copilăriei sale, despre învăţământul din epocă. Dacă ai da cuiva textul să-l citească, fără să-i oferi elemente de identificare, acela ar crede că e un articol din Tribuna învăţământului, de azi. Iată ce afirmă la un moment dat „corespondentul” nostru:
„Cu Lazăr, cu domnia lui Grigore Ghica, cu Efrosin Poteca, cu Costache Moroi, Simion Marcovici, Petrache Poenaru, şcoala românească şi-a luat avântul. Şcolile străine ale lui Lambru, Vardalah şi Vaillant s-au prefăcut în şcoli naţionale sistematice, cu sute de profesori de istorie, de filozofie, de matematici, de limbi străine vii şi moarte. Gimnazii, licee, colegii, facultăţi de litere, de ştiinţe, de drept, de medicină, nimica nu ne lipseşte, şi cu toate acestea nu se văd răsărind luceferi pe orizontul literelor, însă posderie de advocaţi şi jurnalişti; o ceată care de mai mult de douăzeci de ani se tămâie unii pe alţii cu cuvintele:
'Hoţilor! Tâlharilor şi trădătorilor! nu voi, ci noi am făcut îndoita domnie, Unirea Principatelor, domnul străin, constituţiunea, armata, independenţa, finanţele, regatul etc.'.
Şi ceilalţi răspund cu aceleaşi vorbe frumoase:
'Ba nu voi, ci noi!'
Ş-o duc hojma, fără a li se urî. Unii s-au exaltat într-atâta, încât cred sincer ceea ce zic şi ceea ce scriu. Sunt convinşi că fără ei n-ar fi existat România şi că, dacă ar lipsi ei, ţara s-ar cufunda.”
E o „introducere” în atmosferă, o configurare a societăţii... alese, o imagine asupra... politicii... generate de educaţie, de formarea în pretinsele şcoli înalte. Să observăm de la bun început că e vorba totuși de o reformă: apariția „școlilor naționale sistematice”. Ce a generat sistemul? Mai întâi de toate, o șleahtă de profitori demagogi. „Posderia” de advocaţi şi jurnalişti poate fi uşor înlocuită de „posderia” de politicieni actuali, de diverse formaţii, beneficiari ai unei pregătiri... adecvate. „Sistemul” nu duce lipsă de specialişti, de instituţii educaţionale dintre cele mai diverse, de tot ce trebuie... Şi cu toate acestea, „de mai mult de douăzeci de ani”, lucrurile rămân la nivelul... tămâierii... Unde mai putem auzi asemenea constatări?

Modelul și mentalitatea

Observaţia „corespondentului” nu rămâne însă la aproximarea atmosferei generale în care se îmbracă societatea timpului. Analiza se specializează, exemplele se apropie mai mult de esenţa domeniului învăţământului. Ca în orice tendinţă reformatoare românească (a învăţământului şi nu numai), salvarea nu putea veni decât dintr-o societate performantă, spre care am tot tras cu ochiul:
„Un turist ne spune în cartea sa că mare noroc a căzut pe România cu venirea d-lui X..., francez venit acum câţiva ani în urma împrăştierii Comunei din Paris, care, zice el, a înzestrat limba română cu gramatică şi cu dicţionar şi cu fel de fel de cărţi ştiinţifice şi literare.”
Ce scrie la cartea străină e sfânt pentru noi. Norocul ce-a dat peste noi ne este identificat nu de un autor/gânditor autohton, ci de „un străin”. Vor veni apoi alte cărţi străine de învăţătură, care ne vor deveni Biblie, fără ca noi să fim în stare să ne redactăm propria „Biblie”, fie şi ea apocrifă, a schimbării, a înnoirii societăţii, a învăţământului, a mentalităţii noastre, o mentalitate care riscă să rămână, în naivitatea ei, veșnic retrogradă. Modelul străin se impune de la bun început și nu va mai fi dat de pe soclu de nicio Tranziție! N-o să fim în stare – niciodată – să ne construim propriul model și să-l urmăm cu convingere. E confortant un asemenea enunț? Nu. Dar putem enunța altceva?

„Școlile noastre (...) au dat slabe rezultate până acum”

Mergând mai departe pe firul realităţii veacului, vom putea constata şi roadele stricte ale practicilor noastre:
„Un bacalaureat scrie într-o gazetă două-trei rânduri, într-o limbă ca vai de ea, și îndată-l vezi că se esaltează până a se crede reformator, creator şi salvator.
Nu se poate tăgădui că şcolile noastre, afară de Facultatea de drept şi de medicină, au dat slabe rezultate până acum. Tinerii care dobândesc bacalaureatul la noi nu se pot compara nici în limbile vechi, nici în istorie, nici în filozofie, nici în ştiinţe cu cei care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei sau Elveţiei; învăţătura noastră gimnazială nu este destul de serioasă, profesorii nu sunt destul de exigenţi, nici destul de riguroşi la esamene; gradul universitar se acordă prea lesne şi a devenit accesibil inteligenţelor celor mai mediocre. Lipsa de seriozitate în învăţătura umanitară face ca părinţii care au mijloace să-şi trimită copiii lor în şcolile străine; astăzi avem numai în Paris peste o mie de tineri la şcoli.”
În două paragrafe sunt sintetizate toate racilele sistemului. Cu rădăcini atât de adânci în solul educației încât nu vor mai putea fi smulse. Dacă urmărim textul lui Ion Ghica,vom vedea că acesta nu este doar constativ. Scriitorul are idei, propune soluții. Le va lua cineva în considerare? Iată ce spune:
„În loc de-a încuraja inteligenţele slabe, ar fi mult mai bine a deturna curentul şi a împinge tinerimea şi spre meşteşuguri şi meserii, şi a pune astfel inteligenţele mediocre în stare de a deveni producătoare în loc de a fi sterile şi de multe ori pernicioase prin pretenţiunile şi exigenţele lor. A face oameni învăţaţi este un bine, a face numai advocaţi şi jurnalişti este un rău.
Aud zicându-mi-se că un asemenea sistem ar fi o tendinţă a împiedica pe fiii poporului de a putea să aspire la poziţiunile cele înalte ale societăţii, făcându-le accesibile numai acelor cari au mijloace de-a sacrifica zecimi de ani la studii. Nu! Inteligenţele alese nu se opresc dinaintea nici unui obstacol; ar fi fatal să nu avem dulgheri, tâmplari, zidari, croitori, cizmari şi să avem numai oameni stropiţi cu literatură şi cu filozofie; am ajunge la agoraua Atenei şi în curând Filip ar fi în cetate. Dacă oamenii învăţaţi sunt folositori, cei meşteri sunt indispensabili.”
Scriitorul privește critic propriile afirmații, este conștient de criticile care i se pot aduce, dar, în același timp, filosofia abordării problemelor educației îl face să meargă mai departe în configurarea unei direcții care să scoată și școala și societatea din marasm. Preconizarea unor soluţii continuă:
„Ceea ce cred eu că ar conveni României şi fiilor ei ar fi ca învăţătura clasică şi ştiinţifică să devie serioasă, nu numai o spoială; iar acelor cari nu sunt destul de bine înzestraţi, ca să poată deveni adepţii literaturii şi ai ştiinţei, să li se deschidă şcoli în cari învăţătura să meargă mână în mână cu atelierul. Să se înfiinţeze în fiecare oraş trei, patru, zece, douăzeci de ateliere, în cari copiii să înveţe meseria la care se destină şi totodată să aibă trei sau patru lecţii scurte pe fiecare zi, în cari să poată dobândi cunoştinţe de religie, de limba naţională, de istoria ţării, de calcul, de geometrie şi desemn aplicabil la meseria lui. Acolo unde s-au înfiinţat asemenea şcoli cu numele de half-time au dat rezultatele cele mai norocite, rezultate neaşteptate. Meseria n-a oprit geniul lui Franklin, lui Edison și lui Watt de a se arăta, pentru că geniul pătrunde orice îmbulzeală socială, cum pătrunde un vulcan coaja pământului şi iese la iveală. Tânărul din atelier, când ar simţi că are dispoziţiuni literare sau ştiinţifice serioase, lesne ar găsi drumul colegiului şi al facultăţii.”
Mai are cineva de adăugat ceva la analiza raportului dintre teorie și practică, dintre profilul teoretic sau vocațional și cel tehnic, găsește cineva o prefigurare mai bună a rolului disciplinelor tehnologice sau al învățării unei meserii, o mai pertinentă părere despre necesitatea meseriilor în societate, despre șansele unui tânăr de evoluție în viață?

Decizii care au coborât și mai tare nivelul precar al învățământului

Deficiențele învățământului românesc sunt identificate, analizate, discutate încă de la început. Prin „secoli” (care sunt... decenii, mai multe sau mai puține) s-au încercat ameliorări, dar s-au comis și decizii care au coborât și mai tare nivelul precar al învățământului nostru. Punerea la punct (asamblarea/ articularea „la meserie”) a realizat-o Spiru Haret. Legea lui a adus lucruri bune și ar fi putut funcționa mult și bine. Perioada imediat postbelică – când puteai intra la liceu sau la facultate dacă erai un simplu „alfabetizat” promovat de la șaibă și treceai prin etapele de studiu în doar doi-trei ani – a tras învățământul foarte jos. Din fericire, năravul n-a ținut prea mult. Dar l-a suplinit politizarea. Politizarea excesivă, de străfunduri. Nu e vorba că în manuale apăreau niște fotografii ale unor conducători, sau poezii care îi elogiau. E vorba de modificări de conținuturi sau structuri sub influență ideologică. După Revoluția din 89 (sau ce-o mai fi fost aceea...), bâlbele din sistemul de învățământ și-au impus regula și condiția.

Cunoaștere și conștientizare inutile?

Anecdotica şi ideile regăsite în rândurile puse pe hârtie de Ion Ghica sunt captivante. Parcurgerea lor oferă lectorului (mai ales celui afectat de învățământ) delicii ce țin de informație, de atmosferă, de mentalități, de practici... Aflăm astfel că tranziţia e boală veche la români. Ca şi reforma. „Tranzițiunea de la şcoala grecească la cea franţuzească şi la cea românească - recunoaşte Ion Ghica - începuse de mult încă, din timpul Revoluţiei franceze, la Laurençon, Ricordon, Colçon, Mondoville etc., toţi conţi şi marchizi emigraţi, transformaţi în dascăli. Pe la anul 1806, când au venit muscalii, mai mulţi tineri şi mai multe fete de boieri vorbeau franţuzeşte.” După ce tinerii, printr-o „tranzițiune”, au învățat grecești, altă „tranzițiune” i-a învățat franțuzește, alta – rusește, alta – englezenște, până ce „tranzițiunea!” se pare că nu îi mai învață nimic, iar dascălilor le taie cheful de lucru.
Lectura unor asemenea rânduri, precum cele ale lui Ion Ghica, ne duce la concluzia că tarele învățământului nostru sunt tare... tari, vechi de când lumea. Învățământul nostru se află mereu la răscruce, într-un loc de unde ar trebui să pornească într-o direcție fericită, nu doar spre noi și noi înfundături.
Conștientizăm starea în care se află, filozofăm inutil pe marginea acestei stări, deplângem o asemenea situație și, când ne săturăm de plâns, începem să râdem. Dar ne săturăm la un moment dat să tot facem haz de necaz. Dincolo de aceste (simple, chiar oficializate) reacții, ce facem?

Nevoia unei filosofii clare în abordarea învățământului românesc

Reforma învățământului nu poate fi preconizată pe termen scurt. Nu ne putem raporta nici la un trecut imediat, printr-o acțiune de cosmetizare a unor disfuncții produse de echipe guvernamentale care au pierdut în ultimi ani puterea. Reforma – dacă mai putem crede într-un asemenea concept – trebuie să vizeze „Întregul” învățământului românesc, întreg pe care trebuie să-l abordăm mai întâi printr-o „filosofie” clară, care mai apoi să fie transformată în politică educațională și care, la rândul ei, să genereze strategii, curricul și toate celelalte! Altfel ne pierdem în rezolvarea de mărunțișuri care mângâie vanități, dar care nu duc la nimic bun.
„Strigăm cu toţii industrie – mai zice Ion Ghica –; dar pare că am crede că s-ar putea înfiinţa industrie fără meşteri şi că s-ar putea produce fără producători.” Unde sunt „producătorii” capabili „să producă” învățământ românesc sănătos? Unde-i găsim, cum îi alegem, cum îi pregătim, cum îi determinăm să răspundă așteptărilor și cerințelor unei educații reale și eficiente?
Olimpiu NUȘFELEAN


FOTOEVENIMENT
Echipa Inspectoratului Şcolar Județean a participat la ecologizarea județului

Sub sloganul „Fii demn de Europa! Implică-te!”, echipa Inspectoratului Şcolar Județean Bistrița-Năsăud a participat joi, 9 mai, la o activitate de ecologizare, ca urmare a mobilizării inspectorului școlar general, prof. Camelia Tabără, și a inspectorului general adjunct, prof. Mihai Mureșan. Echipați corespunzător, cu mănuși și saci, inspectorii școlari au oferit un exemplu de voluntariat ecologizând Valea Sălăuței, pe raza comunei Telciu. I-au sprijinit în această acțiune și directoarea Casei Corpului Didactic, prof. Loredana Zbînca, precum și directoarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, prof. Daniela Hudrea.
Experiența a fost una extrem de folositoare. Ne-am simțit foarte bine făcând un lucru bun, ajutând în acest mod natura. Nu e ușor să strângi după alții și cred că, dacă fiecare dintre noi ar trece măcar o dată printr-o astfel de experiență, s-ar gândi de două ori unde anume să arunce ambalajul: pe jos sau în coșul de gunoi.
Ne-am dorit un exerciţiu de mobilizare şi de echipă, prin care să încercăm curățirea culoarului de deșeuri, dar și conștientizarea populației și a turiștilor care tranzitează zona de necesitatea unui mediu sănătos și curat.

Prof. Loredana Anca ZBÎNCA
director Casa Corpului Didactic


„Noaptea bibliotecilor româneşti” la Lechinţa

„Noaptea Bibliotecilor Româneşti” a fost un eveniment inedit pentru biblioteca Liceului Tehnologic Lechinţa. Doamna bibliotecar Marinela Filipaş a iniţiat o întâlnire mai puţin obişnuită, miercuri, 24 aprilie 2013, în faptul serii, în incinta rafturilor cu cărţi.
Invitat fiind în calitate de profesor de limba română, am onorat acest eveniment, mi-ar plăcea să cred, mai degrabă ca un mediator al apropierii de carte şi de lectură. Astfel că, după preambulul doamnei bibliotecar, am încercat să conving auditoriul, elevi din ciclul primar şi gimnazial, despre importanţa cărţii în viaţa noastră, despre esenţa experienţei lecturii. Am insistat să transmit mai ales celor mici ideea că descoperirea cărţii prin actul atât de personal al lecturii poate echivala cu o a doua naştere, cu descoperirea unei alte lumi miraculoase. A citi cât mai multe cărţi poate însemna trăirea mai multor vieţi, prelungirea vieţii terestre prin dezvoltarea unor altor simţuri, a unei altfel de percepţii asupra realului. Cititul cărţilor ar trebui să fie pentru toţi tinerii care vor să devină conştienţi de propria devenire o îndeletnicire la fel de natural precum hrănirea trupului. Cel care citeşte este cel care vrea să vadă.
Partea cea mai antrenantă a întâlnirii a constituit-o intrarea în dialog cu tinerii cititori prezenţi în bibliotecă. Fiecare interlocutor a evocat momentul primelor lecturi, a atingerii primelor cărţi. Elevii de gimnaziu au dat „sfaturi” colegilor lor mai mici pentru alegerea cărţii ca prieten de nădejde şi au încercat să explice de ce este fascinant „să te pierzi” în cărţi (sau „care-i faza cu cititul”, ca să citez titlul unui volum relativ recent dedicat aceluiaşi fenomen).
Ca o concluzie, am dorit să-i conştientizez pe tinerii lectori din faţa mea că trăim (ce-i drept, unii fără să o ştie!) într-o lume a cuvântului scris (cu cerneală sau pixeli). Vrem, nu vrem totul este text în jurul nostru. Totul se cere citit. Referinţele pe care le-am făcut la Insula lui Ioan Groşan sau Fahrenheit 451 au fost de impact. Bibliotecile arse din romanul lui Ray Bradbury se salvează în memoria colectivă a cititorilor ca biblioteci virtuale (într-o altă accepţiune), vii, imune la vicisitudinile contingentului. Acesta a fost, în mod sigur, şi lucrul pe care „Noaptea Bibliotecilor Româneşti” a vrut să-l demonstreze, anume că bibliotecile nu sunt cimitire ale cărţilor (cum mulţi le consideră), ci, dimpotrivă, sunt locuri pline de viaţă, deoarece omul care citeşte devine în sine o bibliotecă ideală. Bibliotecile sunt forma nobilă, spirituală de rezistenţă la uitare, la nefiinţă. Pe final, au fost recitate poezii referitoare la carte din creaţia unor autori ca Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Ana Blandiana.
Titulatura evenimentului, precum şi afişul dedicat mi s-au părut foarte sugestive. Căci este ceva mai potrivit pentru a-ţi lumina noaptea sinelui decât lumina inepuizabilă ce izvorăşte din cărţile bibliotecilor?

Prof. Adrian ILIUŢĂ
Liceul Tehnologic Lechinţa


Dascăli în ramă
Prof. Codruţa Liana ŢIRĂU

Condiţia de om al catedrei nu este foarte fericită în ziua de azi. Nu a fost, poate, prea fericită niciodată. Cu toate acestea, nu sunt puţini acei dascăli care au forţa să învingă greutăţile, să facă din profesia lor o artă pusă în slujba formării unor tineri capabili să urmeze în viaţă un ideal înalt. Asemenea dascăli dau consistenţă actului didactic, impun emblema şcolii, sunt îndrăgiţi de elevi, sunt, în cele din urmă, cât se poate de utili societăţii în care trăiesc. Învăţându-i pe alţii, ei înţeleg în acelaşi timp foarte bine ce înseamnă să te aşezi pe tine într-o situaţie de continuă învăţare, să ţii un echilibru eficient între ceea ce asimilezi şi ce oferi, să cauţi să fii la curent cu noutăţile din domeniul tău, pe care să le aduci mereu spre elev. Fără să fie neapărat ostentativi în demersul lor, dar desigur corecţi şi constanţi, disponibili şi deschişi spre tot ce vine spre şcoală, ei se constituie treptat în modele, individualităţi menite să ducă înainte învăţământul românesc.
Într-o asemenea tipologie se înscrie, cred, şi D-na prof. Liana Codruţa Ţirău, titulară a catedrei de biologie de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa. Traseul de formare iniţială şi cel evoluţiei în profesie este destul de linear, nu epatează prin cine ştie ce răsturnări de convenţii, dar convinge prin seriozitatea demersului, a abordării provocărilor vieţii şi ale celor educaţionale.
Absolventă, în 1978, a Şcolii Generale nr. 2 din Cluj-Napoca, a Liceului Teoretic „Ady Şincai” din Cluj-Napoca în 1982 şi, în 1988, a UBB Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie, Geografie şi Geologie, specialitatea biologie, studenţia fiindu-i onorată patru ani cu diplomă de merit, şi-a luat gradul didactic I în 1998. De atunci a urmat o lungă serie de cursuri de formare continuă organizate de MEN sau de UBB Cluj-Napoca, de diferite instituţii sau de ONG-uri, devenind formator pentru Educaţie pentru sănătate, metodist al ISJ BN, sau dobândind abilitare în Gândirea critică, Problematica reformei din educaţie, AEL, Consiliere şi orientare, Managementul proiectelor, EduExpert. De-a lungul anilor a participat la numeroase simpozioane şi sesiuni de comunicări judeţene sau naţionale pe teme de specialitate, dintre care menţionăm, în treacăt, Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor de la Iaşi (1997), Simpozionul „Filosofia ştiinţei” (Iaşi, 1998), Simpozionul „Artă şi culturalitate în Transilvania de Nord-Vest” (Muzeul Județean BN), Simpozionul Internaţional Biochim (două ediţii), Seminarul „Managementul participativ al ariilor protejate din Romania”, ANP, Universitatea Oxford (2006), Conferința Națională de Biologie GENESIS, Iaşi (mai multe ediţii). A contribuit la elaborarea tematicii şi a suportului de curs pentru Anatomie artistică (1996), a tematicii şi a suportului de curs pentru Metodica predării ştiinţelor naturii (1997), la elaborarea tematicii şi a suportului de curs pentru Didactica disciplinei – specialitatea biologie (2004).A fost coautor la realizarea unui Ghid interactiv de determinare a speciilor de arbori (2009) şi a unui, prim, Determinator de specii on line (2010). Lista participărilor metodico-ştiinţifice şi a preocupărilor de cercetare este mult mai lungă. Ea urmează traseul realizărilor de la catedră. Este formator sau coordonator al mai multor proiecte de parteneriat, cum ar fi, de exemplu, Stil de viaţă sănătos ISJBN, Proiectul Darwin CNLR, Proiectul Viaţa, în colaborare cu ISJBN, DSPBN, Ambasada Norvegiei etc. Metodist, formator pentru Abilitare curriculară, membru în Consiliul Consultativ Biologie, şef de catedră, membru în comisa de curriculum – sunt funcţii didactice pe care le-a deţinut sau le deţine şi în prezent.
Munca la catedră îi aduce însă cele mai multe bucurii. La clasă, elevii cărora le predă au înregistrat întotdeauna progres şcolar, nu s-a confruntat cu cazuri de abandon şcolar, iar la nivel de unitate şcolară, reuşita elevilor a fost de 100% la examenul de bacalaureat. a concursuri şi olimpiade (inclusiv organizare) judeţene, interjudeţene, naţionale, internaţionale, elevii pregătiţi de dânsa au luat mereu premii şi menţiuni. Lista rezultatelor este impresionantă şi ea. Spaţiul nu ne permite să-i menţionăm pe toţi elevii premianţi, aşa că vom evita menţionarea doar a unora. A pregătit elevi care au intrat la facultate cu nota maximă. Şi-a asumat demersul colegiului, acela de a face performanţă şi contribuie, şi prin munca sa, la sporirea prestigiului acestuia.
„Când am intrat prima dată în Colegiul Naţional Liviu Rebreanu – ne mărturiseşte – mi-am spus: Trebuie să fie minunat să fii aici profesor. Era un aer sobru, dar cald. M-am simţit de la început în largul meu. Am avut colegi de catedră care m-au îndrumat şi m-au ajutat să evoluez: Tretiu Maria, Chintăuan Rodica, Moldovan Maria, Totir Constantin. Colegii mei sunt bine pregătiţi, dornici de performanţă, adevăraţi formatori de creatori. Echipa managerială este alături de noi iar împreună formăm familia rebreniştilor liberi și responsabili.”
Ceea ce o motivează sunt mai ales elevii. Pentru doamna profesoară „Elevii sunt deosebiţi: au personalitate, respectă şi pentru aceasta merită să fie respectaţi, sunt alături de profesori când sunt solicitaţi. Consider că este o onoare să le fiu profesoară. Vin zâmbind la şcoală. Este o şcoală binecuvântată. Fiecare zi este altfel, o zi plină care merită să fie trăită.” Lucrând la acest colegiu, predând elevilor de aici, a învăţat să se ridice atunci când a căzut, să meargă înainte sperând, visând, dorind, cum mai mărturiseşte, pentru că elevii, ca şi colectivul de cadre didactice, „au fost lângă mine atunci când am fost fericită, dar şi când soarta m-a lovit, iar pentru aceasta le spun tuturor din suflet – Mulţumesc !
Pentru anumiţi elevi, care i-au adus bucurii neaşteptate, prin atitudinea faţă de învăţătură şi faţă de materia predată, prin premiile obţinute, profesoara nutreşte sentimente aparte. Rezultatele unor asemene elevi justifică anii de studiu, truda pentru perfecţionare, căutarea celor mai bune şi eficiente metode de predare, aduc o motivaţie în plus omului de la catedră care îşi iubeşte profesia.
Despre eleva Ana Bilegan Boncu, de exemplu, profesoara ne spune că „Este o adolescentă deşteaptă, frumoasă, plină de viaţă, tenace .Dacă ar fi vrut, ar fi putut fi olimpică la matematică, fizică, română, chimie, engleză. A fost eleva soţului meu, Dan Ţirău, în clasele V-VIII la Liceul de Muzică. El i-a sădit în minte şi în suflet dragostea pentru biologie, pentru genetică . Pentru el s-a dus la olimpiada din clasa a XII-a şi unul din cele cinci premii câştigate îi este dedicat. Pe mine m-a făcut să plâng de fericire, am simţit gustul victoriei, al împlinirii după atâţia ani de muncă. Boncu a învăţat enorm de mult singură. Are o mare putere de muncă, o mare voinţă. A crezut în şansa ei şi a luptat pentru ea. Am fost alături de ea timp de patru ani. Am văzut-o cum creşte, se maturizează, se bucură, suferă, se concentrează, câştigă. Mă bucur mult că Universul a hotărât să ne întâlnim.”
Mă gândesc la aprecierile făcute de doamna profesoară la adresa colectivului didactic din care face parte – un colectiv format din... rebrenişti liberi şi responsabili. Liberi în sensul libertăţii asumate în formarea personală, în alegerea celor mai bune metode de predare, în afirmarea iniţiativei didactice, toate cu responsabilitatea celui care formează generaţii de tineri liberi şi responsabili la rândul lor. Doamna profesoară se încadrează cu onoare într-un asemenea colectiv didactic.

Olimpiu NUŞFELEAN


Întâlnirea sufletelor
O zi binecuvântată la Centrul Cultural „Sfântul Pahomie” din Gledin!

În cadrul proiectului educativ „Copilul de azi, cetăţeanul euroactiv de mâine”, iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, la Şcoala Gimnazială Nr.1 Bistriţa se derulează proiectul educaţional „Fapta mea, oglinda mea”. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt elevii claselor a V-a, coordonaţi de prof. drd. Florin Poienaru.
Într-o societate care se îndepărtează vizibil de valorile morale şi creştine, specifice poporului român, s-a socotit oportun includerea în acest proiect a activităţilor educative nonformale cu titlul „Întâlnirea sufletelor”.
În acest context, într-una din zilele săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, însoţiţi de profesorii Florin Poienaru şi Maria Apăvăloae, elevii claselor a V-a C şi a V-a D de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Bistriţa s-au deplasat la Centrul Cultural „Sfântul Pahomie” din Gledin.
Intrând în sat, cu emoţia celor care intră pentru prima oară într-un loc despre care auziseră lucruri frumoase şi interesante, elevii au descoperit minunatul univers rural, plin de autenticitate, unicitate şi specificitate al locului.
Prin grija Părintelui Paroh Titieni Ioan din Gledin, la intrarea în centrul cultural, după datina străbună, vizitatorii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare. Această întâlnire emoţionantă a fost posibilă cu sprijinul elevilor voluntari de la Şcoala Gimnazială „Paul Tanco” din Monor, costumaţi în minunatul port popular românesc, coordonaţi de doamna învăţătoare Ionela Toma.
Părintele Ioan a prezentat Capela închinată Sfântului Pahomie, făcând cunoscute viaţa şi virtuţile Sfântului Pahomie, Biserica - în incinta căreia a putut fi admirată frumoasa expoziţie de icoane pe sticlă realizată de elevii cercului de pictură „Micul apostol”, Biblioteca „Mitropolit Iacob Stamati”, centrul pentru pelerini, sala de mese cu bucate binevenite, curtea şi împrejurimile... Grupul de vizitatori a descoperit, aşadar, Gledinul Sfântului Pahomie ca fiind un tărâm odihnitor, în care vizitatorii pot reconsidera, într-un cadru autentic, relaţia Dumnezeu – om – natură.
Aici, Sfântul Pahomie s-a întors în icoane... Aici, glia străbună a căpătat, oarecum, sens transformator şi transfigurator... Aici vizitatorii au găsit un început de lume pur şi frumos închegat, în care li s-a propus libertatea - printr-un model de viaţă duhovnicesc. S-a înţeles, astfel, cât de profunde şi de importante pot fi darurile credinţei, jertfelnicia şi respectul necondiţionat faţă de om...
Programul zilei a fost bogat şi variat, răspunzând, pe deplin, dorinţelor şi curiozităţii elevilor: Bucuria primirii a fost completată de frumoase cântece populare şi religioase româneşti, care au adus sentimente deosebite celor prezenţi. S-au alăturat grupului artistic şi elevii vizitatori, simţind împreună darul şi invitaţia unei permanente slujiri prin port, cântec şi rugăciune...
S-a vizionat, apoi, un documentar fascinant despre Mănăstirea de la Bănceni: „Tată pentru 400 de copii”. Acesta a determinat dezbateri interesante şi mărturisiri frumoase despre viaţă, despre cât de minunat este să-l ajuţi pe cel de lângă tine pentru a se ridica şi a vedea, de pe înălţimi sufleteşti, existenţa umană.
Din program nu au lipsit activităţile sportive, învăţarea unor jocuri în natură, practicate de copii cu decenii în urmă.
Activităţile zilei s-au dovedit a fi o încântare pentru copii şi nu numai...
Am reţinut cu toţii - cadre didactice şi elevi - cât de importante sunt naturaleţea, dialogul autentic, exerciţiul simplu al libertăţii, sănătatea fizică şi sufletească, frumuseţea relaţiei cu Dumnezeu şi cu semenii.
Am înţeles de asemenea că voluntariatul aduce cu sine multă lumină şi că, prin gesturi mici, făclia bucuriei este aşezată „în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina” (Luca: 8,16)1.
Tânguirile gratuite despre realităţile cotidiene rămân astfel undeva în urmă, iar bucuriile sufleteşti dau altă valoare celor materiale, iar acestea pot întregi oamenii.
Am plecat cu speranţa revenirii. Elevii au mărturisit că doresc să revină, pentru a descoperi vecinătăţile acestor locuri. Îşi doreau cumva să trăiască „contingenţa, având mereu în minte orizontul care o depăşeşte şi o cuprinde”2 (Pleșu, A., 2011, pag.17).
Icoanele Sfântului Pahomie, primite în dar de fiecare de la Părintele Ioan, au devenit, de acum, mărturisitoare!...
Ziua petrecută la Centrul Cultural „Sfântul Pahomie” Gledin a fost, cu adevărat, o zi binecuvântată de Dumnezeu pentru toţi participanţii şi o activitate de neuitat pentru copii.

Bibliografie:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995;
2. Pleşu, A., Despre frumuseţea uitată a vieţii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011.

Prof. Drd. Ioan-Florin POIENARU
Şcoala Gimnazială Nr.1 Bistriţa
Prof. Maria APĂVĂLOAE
Şcoala Gimnazială Nr.1 Bistriţa


Modalităţi de formare a conduitei ecologice în învăţământul primar

Natura a atras atenţia omului şi a jucat un rol important încă de la apariţia sa pe pământ. Ea oferă omului frumuseţea şi grandoarea, dar trebuie văzută cu ochii simţului şi ai raţiunii, trebuie înţeleasă şi preţuită.
Acţiunea umană cunoaşte în prezent o amploare deosebită, perturbând sau chiar nimicind echilibrul ecologic milenar. Omul a descoperit ascunzişul bogăţiilor naturale şi a răpit comorile adânci, a dibuit puterea izvoarelor şi le-a robit. Tot el, omul, a smuls tainele puterii naturii şi a făcut ca în iureşul înălţării lui, natura să se apere, tot mai săracă, tot mai primejduită. Pădurile s-au retras din faţa plugului, sălbăticiunile şi-au schimbat nişa ecologică în mici pustietăţi, multe dintre ele dispărând în faţa trufaşului OM. Accidentele ecologice s-au înmulţit. Acestea sunt generate de anomaliile raportului om-natură, care au produs în unele cazuri efecte catastrofale asupra evoluţiei vieţii pe întinse zone ale planetei.
Educaţia ecologică este una dintre cele mai noi laturi ale educaţiei. Scopul esenţial al acestui tip de educaţie este formarea unor noţiuni, idei, convingeri, raţionamente, acţiuni concrete pentru protejarea vieţii plantelor, a animalelor, a omului, pentru a reduce poluarea aerului, a apelor curgătoare, a mărilor şi oceanelor, iar ca scop final formarea unui comportament adecvat şi a conştiinţei ecologice.
Împreună cu noi, învăţătorii, şcolarii mici percep şi observă natura. Acest lucru poate fi realizat prin diverse activităţi prin care îşi dezvoltă capacităţile de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător, îşi formează o atitudine de respect faţă de natură şi îşi dezvoltă comportamente responsabile faţă de ceea ce îi înconjoară.
În programul de activităţi extracurriculare, dar şi în cadrul Proiectului Educaţional Judeţean „Natura, izvor de viaţă” am desfăşurat , împreună cu elevii clasei, diverse activităţi cu tematică ecologică, cum ar fi: drumeţii şi excursii în împrejurimi, colectarea datelor despre gradul de poluare a unor zone aflate în apropierea oraşului (Valea Someşului Mare, Valea Borcutului), întâlniri de lucru-diagnosticare şi luarea unor decizii şi măsuri de urgenţă pentru ocrotirea naturii, ecologizarea parcului oraşului-staţiune şi acţiuni de plantare pentru extinderea zonei verzi, vizitarea Staţiei de Epurare a oraşului sau acţiuni de colectare a deşeurilor.
La obiectul Ştiinţe ale Naturii am făcut experimente cu probe de germinaţie din care elevii au putut observa evoluţia plantelor sub influenţa apei, aerului şi a luminii şi am amenajat în clasă „colţul naturii vii”, loc de care elevii au mare grijă, în permanenţă.
În cadrul orelor de Educaţie Plastică elevii au realizat afişe cu devize ca: „Nu poluaţi apa, aerul şi pământul!”, „Salvaţi pădurea!”, „Opriţi poluarea!”, „Iubiţi Planeta PĂMÂNT!” pe care le-au plasat în parcul oraşului . Cei mai talentaţi elevi au creat lucrări plastice , având ca tematică protejarea mediului, compoziţii ce au fost reunite într-o frumoasă expoziţie organizată în şcoală.
Pentru a ilustra cât mai bine „Atitudinea noastră faţă de plante şi animale” (lecţie de Educaţie Civică”), la orele de Educaţie Tehnologică, elevii au construit căsuţe pentru păsărele .
Pe panoul clasei, care are un titlu sugestiv „REŢINE!”, se află la loc de cinste DECALOGUL ECOLOGIC, care cuprinde 10 porunci şi care a fost constituit, în mare parte, cu elevii :
PORUNCA 1:
Lasă celor care vin o lume curată, fără resturi! ,,Coşurile de gunoi” te aşteaptă să le foloseşti.
PORUNCA 2:
Ai consumat un desert şi nu vezi în preajmă un coş de gunoi? Ia ambalajul cu tine acasă şi aruncă-l în sacul cu hârtii. Aşa, dai voie firelor de iarbă să respire şi fereşti ochii de o imagine urâtă.
PORUNCA 3:
Nu face din curăţenia de primăvară, o crimă la adresa peisajului. Arde gunoaiele, nu le arunca în albia sau lunca râurilor!
PORUNCA 4:
Fă curat în jurul tău: în cameră, în casă, în grădină, în jurul blocului! Nu te simţi excelent după ce faci baie? Aşa se simte şi mediul în care trăieşti după ce îl ajuţi să fie curat.
PORUNCA 5:
Nu aruncaţi detergenţi sau alte substanţe chimice în albia râurilor sau lacurilor! Ce-ai face dacă apa s-ar ascunde în fundul pământului?
PORUNCA 6:
Nu vorbi urât! De multe ori, chiar dacă nu se vede, cuvintele lasă răni ce sângerează multă vreme.
PORUNCA 7:
Nu scrijeli copacii şi nu inscripţiona pereţii! Lasă timpul să-ţi aşeze numele în cartea istoriei omenirii , acolo unde faptele tale merită.
PORUNCA 8:
Plantează undeva, într-un colţ sărac de natură, un pom! El îţi va da oxigen şi te va umbri, când vei avea nevoie de linişte şi amintiri. Când vor fi mai puţini arbori decât oameni, nu vom mai avea ce să respirăm.
PORUNCA 9:
Pune la fereastra camerei şi a clasei tale câte un ghiveci cu flori! Ele vor râde în soare în zilele senine şi te vor înveseli în zilele noroase.
PORUNCA 10:
Nu lăsa preocupările pentru mediu să ia vacanţă! Noi, oamenii, suntem parte integrantă a naturii şi aceasta contează permanent.
Toate demersurile didactice au constituit un impuls permanent în direcţia educaţiei ecologice a elevilor, urmărind antrenarea lor în acţiuni concrete de intervenţie practică în ceea ce priveşte mediul înconjurător şi protejarea lor.
Omul este singura fiinţă care îşi distruge mediul în care trăieşte. De ce? Motive ar fi multe: nepăsarea, lipsa educaţiei, incultura, inconştienţa – toate acestea fac din om cel mai mare inamic natural al planetei. Omul încă nu a învăţat sau a uitat cum să trăiască în armonie cu natura. A proteja natura, înseamnă a cunoaşte şi respecta legile de existenţă şi evoluţie a ei. A proteja natura, înseamnă a proteja însăşi VIAŢA şi SĂNĂTATEA fiecăruia.

Înv. Anuța POP
Şcoala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi”, Sîngeorz-Băi


„Un mediu curat, o viaţă mai bună” la Şcoala Gimnazială Dumitriţa

A devenit o tradiţie ca în fiecare an, la Şcoala Dumitriţa, să se desfăşoare activităţi ecologice cuprinse în Proiectul de Parteneriat Educaţional din perioada 15 martie – 15 aprilie cu ocazia LUNII PĂDURII, în cadrul căruia, atât elevii noştri, cât şi cadrele didactice învaţă să fie voluntari pentru că voluntariatul eco începe în şcoală şi se continuă toată viaţa. Proiectul educaţional atrage atenţia asupra rolului şcolii în formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de educaţie pentru protecţia mediului şi sugerează necesitatea permanentizării „voluntariatului” în şcoala românească. „Luna Pădurii” este unul dintre cele mai importante evenimente ecologice din cursul anului, care are drept scop sensibilizarea publicului larg şi a autorităţilor cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic.
Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Ocolul Silvic Dealu Negru reprezentat prin Şef de Ocol Silvic – inginer Pintea Ilie Dănuţ şi Primăria Comunei Dumitriţa reprezentată de Primar, ing. Moga Vasile Ioan, şi are drept scop desfăşurarea unor activităţi comune între şcoală şi instituţiile partenere, în vederea formării şi dezvoltării unei conduite de apropiere a elevilor de mediul înconjurător, pentru dezvoltarea activităţilor conştiente şi responsabile, care vizează îmbunătăţirea calităţii mediului. Implementarea acestor activităţi, cu participarea voluntară a elevilor, va avea un impact pozitiv asupra atitudinii lor faţă de mediul înconjurător, cu efecte benefice în mediul educaţional şi în comunitatea locală.
Anul acesta proiectul s-a derulat sub motto-ul: „Oferă-te voluntar! Schimbă ceva!” – Dacă dorim ca speranţele noastre de a construi o lume mai bună şi mai sigură să nu devină doar o iluzie, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de implicarea voluntarilor. În acest spirit, 100 de milioane de europeni își dedică timpul şi experienţa pentru a-i ajuta pe cei care se află în dificultate, contribuind la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc.
Aşadar, în ziua de 27 aprilie 2013 elevii claselor IV-VIII, coordonaţi de cadrele didactice: profesor Mureşan Mihaela – clasa a VIII-a, profesor Popovici Lucica Mariana – clasa a VII-a şi îndrumaţi fiind de inginer Feldrihan Radu şi pădurarul Suci Iustin, au plantat 300 de puieţi de stejar roşu, frasin şi paltin la hidrocentrala nou construită pe Valea Budacului, iar elevii clasei a VI-a – coordonator profesor Drenţa Ionela, elevii clasei a V-a – coordonator profesor Vlad Ana şi elevii clasei a IV-a – coordonator profesor învăţământ primar Scridon Corneluţa au ecologizat ariile protejate de la Râpa Mare, Râpa Verde, Piatra Corbului, adunând peste 200 de saci cu reziduuri.
Ne-am convins şi de această dată că prin astfel de activităţi elevii învaţă să respecte natura, să iubească pădurea şi vietăţile ei, să ofere puţin din timpul lor, să-şi transforme deprinderile pe care şi le-au format în conduită ecologică. La finalul proiectului educaţional toţi participanţii au fost mulţumiţi de îndeplinirea misiunii de voluntar cu succes.
VĂ INVITĂM PE TOŢI SĂ VENIŢI ÎN MAREA FAMILIE A VOLUNTARILOR ACTIVI PENTRU A AVEA UN MEDIU CURAT ŞI O VIAŢĂ MAI BUNĂ!

Director, Prof. Lucica Mariana POPOVICI,
Şcoala Gimnazială Dumitriţa


Itinerarii educaționale
„Școala altfel” pentru adulți

„Este bine să ai un punct terminus al unei călătorii, dar ceea ce contează la sfârșit este călătoria.” (Ursula K. LeGuin)

Educaţia adulţilor este un domeniu disciplinar mai puţin dezvoltat în ansamblul ştiinţelor educaţiei, accentul punându-se pe educarea copilului. Concepţia asupra educaţiei adulţilor se referă în primul rând la educaţia permanentă care vizează mai multe dimensiuni. Prima dimensiune vizează continuitatea educaţională în plan temporal, de la naştere la moarte, de-a lungul întregii vieţi (lifelong learning/ education); a doua reuneşte toate sferele cunoaşterii şi integralitatea cunoştinţelor, obţinute atât în manieră formală (în sistemul şcolar), cât şi non-formală (life-wide education), în timp ce a treia dimensiune vizează multitudinea nevoilor de învăţare ale individului. Aşadar, educaţia / învăţarea are loc permanent, reunind deopotrivă toate influenţele educaţionale, într-un sistem coerent şi convergent, pe toată durata vieţii individului.
Educaţia de-a lungul întregii vieţi (educaţia permanentă, lifelong learning – LL) este o nouă realitate educaţională, apărută din necesitatea de a face faţă provocărilor societăţii actuale, bazate pe cunoaştere. Învăţarea de-a lungul întregii vieţi este un concept integrativ, ce orientează demersurile educaţionale asupra individului. Acest concept a apărut ca necesitate a repunerii în discuţie a competenţelor pe care sistemul formal de educaţie şcolară le asigură indivizilor, pentru a-i pregăti să facă faţă schimbărilor continue din lumea muncii, a diferitelor tranziţii din viaţa modernă, iar profilurile de competenţe cerute pe piaţa muncii sunt tot mai complexe şi în continuă schimbare.
Competenţele necesare unei societăţi bazate pe cunoaştere, cu referire mai ales la folosirea calculatorului şi navigarea pe internet, ridică problema cunoaşterii unei limbi străine, în special a limbii engleze. Orice adult trebuie să posede cunoştinţe practice din două limbi de largă circulaţie, pe care va avea posibilitatea să le perfecţioneze ulterior, prin studiu individual, sau în cadru organizat, pentru a le folosi în orice domeniu de activitate.
La nivel european, se depun eforturi susţinute pentru investiţia în educaţie, privită ca cea mai importantă pârghie de realizare a unei „Europe bazate pe cunoaştere”. Încă din anul 2001, Comunicatul Comisiei Europene privind „Realizarea spaţiului european ca un spaţiu al învăţării permanente” („Making European area of lifelong learning a reality”) subliniază necesitatea asigurării oportunităţilor pentru fiecare de a dobândi deprinderile de bază, printre care cele de cunoaştere a limbilor străine fiind absolut necesare, în condiţiile utilizării tot mai largi a mijloacelor de comunicare şi informare în dezvoltarea şi promovarea ofertelor educaţionale şi profesionale.
Învăţarea unor limbi moderne este considerată parte integrantă a culturii generale şi chiar o modalitate de menţinere a activităţii cerebrale, lucruri deloc de neglijat în condițiile societății informatizate și, în același timp, stresante de azi. Învăţarea limbii engleze înseamnă nu numai însuşirea unui nou sistem lingvistic, ci şi cunoaşterea unor elemente de civilizaţie şi cultură anglo-saxonă, prin cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice, a celor mai valoroase creaţii artistice, realizându-se înţelegerea mai profundă a modului de viaţă, a spiritului şi trăsăturilor caracteristice popoarelor ce vorbesc limba engleză.
Pentru a-şi însuşi un anumit volum de cunoştinţe, cu un randament maxim, cursantul trebuie, în primul rând, să fie motivat în acest sens, să aibă dorinţa necesară pentru a depune eforturile cerute în vederea învăţării. Și ce altă motivație ar putea fi mai puternică pentru un iubitor al limbii engleze decât o vizită la Londra?
În urmă cu aproape trei ani, când au început cursurile de limba engleză pentru adulți la Casa Corpului Didactic BN, una dintre pasionatele „studente” înscrise în grupa 1, Miss Grace, dna jurist Georgeta Săliștean (pentru că toți cursanții au câte un „nume de scenă”) spunea: „Teacher, noi învățăm limba engleză, dar la Londra când ne duceți?” Și așa s-a născut ideea – la început un vis – de a ajunge în capitala Regatului Unit.
După primul an de studiu, în care a fost parcurs manualul „Five o'clock tea”, a urmat un al doilea an de studiu și un alt manual care, urmând visul de a călca pe tărâmul vorbitorilor autentici de limba engleză, a urmat un traseu imaginar pe străzile Londrei, vorbind de principalele puncte de atracție ale capitalei londoneze, dar și ale întregului regat, volumul „We love English”. După încheierea anului II de studiu (nivel intermediar), „studenții” și-au exprimat dorința de a continua studiul limbii engleze și de a vizita Londra și astfel s-a materializat ceea ce fusese până în acel moment doar o idee: călătoria la Londra.
Programul „săptămânii altfel” pentru cursanții adulți ai Casei Corpului Didactic Bistrița-Năsăud a fost unul foarte activ, cu multe obiective de interes pe care am dorit să le trecem în revistă, și a cuprins atât momente de studiu –cursanții au prezentat atât în limba română cât și în limba engleză obiectivele vizitate - cât și momente de relaxare (o seară într-un tradițional „pub” sau o seară românească).
Primul contact cu Londra a fost un tur de vizitare într-un tradițional „double-decker” (autobuz supraetajat), de unde am putut admira străzile animate ale metropolei cosmopolite, pe înserat, din „City” până în Regent Street, trecând prin Picadilly Circus și Trafalgar Square, vestitele străzi și piețe londoneze.
Luni, 8 aprilie 2013, turul nostru de vizitare a început – și unde putea să înceapă dacă nu în City-ul Londrei – cu vizitarea catedralei Sf. Paul (St. Paul's Cathedral) din chiar inima cetății medievale. Miss Anna, dna dr Voichița Măgerușan, ne-a prezentat obiectivul, atât în limba română cât și în limba engleză, așa cum îi stă bine unui „student” al cursului de engleză.
Pe drumul spre următorul obiectiv de vizitat am trecut în revistă și alte puncte de interes: Royal Court of Justice, Mansion House, The Monument, urmând ca vestitul Tower of London (Turnul Londrei, de fapt o fortăreață adevărată) să ne încânte timp de 2-3 ore cu tot ce este legat de istoria fortăreței, care a fost și închisoare regală: regi și regine cu evenimentele pozitive și mai ales negative din timpul domniei fiecăruia (condamnări, executări, chiar a capetelor încoronate), bijuteriile Coroanei (The Crown Jewels), vestiții paznici „Beefeaters” în costumele medievale, corbii Turnului (The Ravens' lodgings) despre care legenda spune că vor exista atâta timp cât va exista și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, după numele oficial al țării. Inițiatoarea proiectului nostru, miss Grace (dna jurist Georgeta Săliștean) și-a prezentat și tema de casă (homework), pregătită cu reală plăcere, fiind obiectivul preferat al „studentei”.
După vizitarea Turnului Londrei a urmat vizitarea expoziției celui mai cunoscut pod peste Tamisa, The Tower Bridge, prezentat într-un mod original de către Mr Mark, dl dr Iuliu Silveșan, student în grupa de începători (beginners). După vizitarea Podului Turnului, a urmat o lungă și interesantă plimbare pe malul drept al Tamisei, pe celebra „The Queen's Walk”, Aleea Reginei, pentru a străbate cu pasul cele mai importante poduri (Tower Bridge, London Bridge, Southwark Bridge, Millennium Footbridge, Blackfriars Bridge, Waterloo Bridge, Hungerford Footbridge și Westminster Bridge) din cele 30 de poduri de peste Tamisa. O altă pasionată studentă a cursului de limba engleză, miss Mary III, dna ec Dacina Silveșan, a prezentat o altă temă „London Bridge”, de-a lungul Tamisei fiind prezentate și alte puncte de interes: Waterloo Bridge, Southwark Cathedral, Globe Theatre, celebrul teatru unde a jucat și a fost partener marele Shakespeare, London Aquarium, County Hall, London Dungeon. Plimbarea pe malul Tamisei a fost urmată de o experiență deosebită trăită la mare înălțime (135 m), din London Eye sau Millennium Wheel, uriașa roată construită pe malul Tamisei: întregul oraș văzut de sus, cu Parlamentul și Big Ben-ul „la picioarele noastre”.
A doua zi a „săptămânii altfel” a început cu vizitarea catedralei Westminster, catedrala „încoronării regilor”, unde miss Lilian, dna dr Aurelia Medan, a făcut o prezentare detaliată a obiectivului, atât în română cât și în engleză. După vizitarea Westminster Cathedral un alt punct de interes a fost schimbarea gărzii la Palatul Buckingham, unde miss Sylvia, dna dr Schwarz, studentă în anul I la engleză și-a prezentat tema, punctând lucruri de actualitate într-un mod foarte creativ.
Chiar și membrii grupului care nu sunt încă studenții noștri s-au încadrat în „programul de studiu” al grupului și, într-un mod interesant și plăcut, au prezentat următorul obiectiv turistic din program. Astfel, dl ing Dinu Măgerușan, viitor cursant al cursului de engleză am putea spune, a prezentat sala de concerte „Albert Hall”, situată alături de Albert Memorial, două monumente situate la sud de Kensington Gardens ce amintesc de Prințul Albert, soțul reginei Victoria. Întreaga zonă Kensington, situată la vest de Palatul Buckingham și Hyde Park, amintește de regina Victoria și soțul acesteia, Prințul Albert, care și-au lăsat amprenta în stilul arhitectonic al orașului, stilul victorian fiind frecvent întâlnit în ansamblul arhitectonic londonez.
Și ceilalți membrii ai grupului, în calitate de „turiști serioși” (de exemplu familia Săliștean și doamnele care s-au alăturat grupului nostru) au participat la descoperirea de alte și alte exponate deosebite din cultura și civilizația lumii, exponate care pot fi admirate în „Victoria and Albert Museum”, precum și secvențe din descoperirile științifice legate de evoluția planetei și a organismelor vii, în Muzeul de evoluție naturală (Natural History Museum), ambele muzee fiind situate nu departe de Kensington Gardens, într-o zonă dedicată muzeelor și colegiilor universitare.
În a treia zi a călătoriei noastre în Regatul Unit a urmat o vizită la Hampton Court, în afara orașului propriu-zis, în zona metropolitană, la castelul considerat reședința regelui Henric al VIII-lea. Miss Yasmine, dra prof. Claudia Ladar, și-a prezentat tema bilingvă (în română și engleză, cum altfel?) și ne-a introdus în atmosfera castelelor și a obiceiurilor de la curțile regale ale vremii.
Din zona metropolitană ne-am întors la Londra și, plecând de la Palatul Parlamentului, am trecut în revistă toate obiectivele de interes de pe malurile Tamisei într-o croazieră cu destinația Greenwich, situat în aval de Tower Bridge, spre vărsarea Tamisei în mare. Deși am avut la dispoziție un timp foarte scurt, ca niște turiști dornici de a vedea cât mai mult, am trecut în agenda noastră de călătorie și Observatorul Regal Greenwich care este punctul reper de fixare a orei pe glob (Greenwich Mean Time) și unde turistul nu rezistă să nu se fotografieze cu un picior în emisfera estică și cu celălalt în emisfera vestică, de o parte și de alta a meridianului de 0 grade. Croaziera s-a încheiat cu obișnuitele poze de grup în fața Big Ben-ului și a Parlamentului.
Ziua a patra a călătoriei a fost rezervată vizitării British Museum, unde Mr Simon II, dl dr Porfirie Vasiluț, student pasionat al limbii engleze, ne-a prezentat o temă foarte documentată, în română și engleză, asupra istoriei și exponatelor muzeului. A doua parte a zilei a fost dedicată vizitării Hyde Park, cu vestitul „Speaker's Corner”, unde miss Doris II, dna biolog Domnița Radulovici, o altă pasionată cursantă, și-a prezentat tema atât în română cât și în engleză. După-amiaza a constituit deliciul doamnelor, dar nu numai, fiind dedicată relaxării și „shopping”-ului pe vestita arteră comercială „Oxford Street”, urmată de o seară într-un „pub” pe malul Tamisei, un alt prilej de a admira orașul dintr-o altă perspectivă, una nocturnă, de data aceasta.
Ziua de vineri a fost ziua în care cele două piețe celebre ale Londrei au fost îndelung cercetate de către noi: Trafalgar Square și Picadilly Circus, loc de trecere zilnică de altfel, dar de data aceasta ne-am oprit pentru a le admira pe îndelete.
National Gallery a constituit pentru noi prilej de adevărată „revelație”, într-un singur loc aflându-se o mulțime de comori ale civilizației universale: Leonardo Da vinci, Rembrandt, Rubens, Tizian, Van Gogh, ca să nu mai vorbim de reprezentanții picturii engleze.
Sâmbătă, ultima zi a vacanței noastre londoneze, a fost o zi de shopping și de hoinărit printre curioșii vizitatori ai renumitei piețe Covent Garden unde, pe lângă obișnuitele magazine și piețe deschise, am fost surprinși de spectacolele în aer liber oferite turiștilor de clowni sau acrobați care își desfășurau talentele chiar în stradă.
După o săptămână de neuitat în capitala Regatului Unit în care am reușit să vedem locuri deosebite, unde istoria și cultura plutesc în aer, duminică ne-am reîntors în țară cu gândul încă la tot ceea ce văzusem în Londra și cu mulțumirea împlinirii unui vis, a unei călătorii trăite intens. Nu orice fel de călătorie ci una dintre acelea în care apreciezi adevărata valoare a locului, a oamenilor, a culturii, o experiență pe care o putem valorifica în viitor, știut fiind faptul că o mare parte a educației unui om se datorează călătoriilor.

Profesor metodist Elena Egreta MARC,
Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud