Martie 2009

Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.

(Confucius)

EDITORIAL

Asigurarea calităţii şi implementarea sistemului european de educaţie – obiective ale CCD Bistriţa-Năsăud

Una dintre priorităţile de politică educaţională ale MECI este aceea a elaborării şi implementării unei strategii integrate de formare şi dezvoltare profesională a cadrelor didactice şi a managerilor din domeniul educaţiei, valorificând practicile relevante existente în sistem.

Asigurarea calităţii în educaţie, creşterea şanselor de acces la educaţie şi oferirea de oportunităţi egale sunt provocări pentru întreaga comunitate educaţională şi în mod special pentru acele instituţii şi organizaţii care sunt centre de resurse, inovare şi expertiză pentru învăţământul preuniversitar.

Descentralizarea şi creşterea gradului de autonomie la nivelul instituţiilor de învăţământ atrag după sine şi o regândire din punct de vedere managerial a ofertei educaţionale a şcolii, a capacităţii sale de a se adapta nevoilor comunităţii, de a oferi o educaţie de calitate. Toate acestea nu pot fi posibile fără o reînnoire a demersului didactic, fără reactualizarea competenţelor profesionale sau dobândirea altora noi.

Aceste provocări ale reformei învăţământului românesc determină implicarea tot mai activă a casei corpului didactic în complexul proces de formare continuă a întregului personal din învăţământ, prin conceperea şi realizarea de programe moderne de pregătire continuă, descentralizate, flexibile, adecvate cerinţelor educaţionale specifice din judeţ.

În acest sens, obiectivele Casei Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud au fost stabilite în urma analizei obiectivelor strategice şi politicilor europene:

- compatibilizarea sistemului naţional de învăţământ cu sistemul european de educaţie şi formare profesională;

- creşterea/ameliorarea calităţii şi eficienţei sistemelor educaţionale şi de formare din UE;

- ameliorarea demersului educaţional şi formarea cadrelor didactice şi a formatorilor;

- dezvoltarea şi actualizarea competenţelor necesare într-o societate a cunoaşterii bazată pe circulaţia liberă a informaţiei;

- menţinerea motivaţiei şi capacităţilor de învăţare;

- lărgirea accesului la formare pentru toţi prin tehnologiile moderne de informare şi comunicare – echiparea şcolilor şi a centrelor de formare cu tehnica adecvată;

- asigurarea participării cadrelor didactice şi a formatorilor la acest demers;

- lărgirea bazei de recrutare pentru filierele ştiinţifice şi tehnice;

- folosirea cu eficienţă maximă a resurselor educaţionale;

- utilizarea indicatorilor de evaluare a calităţii în domeniul educaţiei şi al formării;

- asigurarea unui sistem deschis de educaţie şi formare;

- creşterea atractivităţii procesului de educaţie şi formare.

Planul managerial al CCD Bistriţa-Năsăud a fost elaborat în concordanţă cu Planul managerial de dezvoltare profesională şi formare continuă al ISJ Bistriţa-Năsăud, urmărindu-se selecţia căilor şi mijloacelor de comunicare adecvate în vederea derulării eficiente a fluxului informaţional în cadrul sistemului educaţional şi cu partenerii sociali, propunându-se următoarele finalităţi:

- dezvoltarea rolului CCD Bistriţa-Năsăud ca factor principal în formarea continuă a personalului didactic şi didactic auxiliar din reţeaua de învăţământ preuniversitar în conformitate cu standardele europene şi deschiderea spre comunitate;

- asigurarea îndeplinirii cerinţelor de formare ale MECI şi ISJ Bistriţa-Năsăud;

- întărirea spiritului de echipă, organizarea activităţilor din CCD pe principiul colaborării şi al lucrului în echipă;

- dezvoltarea profesională a tuturor angajaţilor CCD prin participarea la cursuri de autoperfecţionare în conformitate cu strategia de asigurare a calităţii;

- atragerea de fonduri extrabugetare şi dezvoltarea bazei materiale;

- acreditarea unor cursuri din Oferta de formare CCD;

- aprofundarea dimensiunii europene prin proiecte internaţionale;

- dezvoltarea unui management eficient privind asigurarea calităţii în învăţământ

Aceste obiective sunt menite să contribuie la asigurarea tuturor condiţiilor pentru funcţionarea Casei Corpului Didactic Bistriţa – Năsăud în calitate de furnizor de programe de formare continuă acreditate şi avizate, centru de resurse, inovaţie şi expertiză în formarea continuă a personalului didactic, didactic auxiliar şi a managerilor educaţionali, de informare-documentare şi de organizare a activităţilor de perfecţionare pentru întregul personal din învăţământul preuniversitar; centru de iniţiere şi organizare a activităţii ştiinţifice, de tipărituri, de mijloace de învăţământ, de activităţi culturale şi de petrecere a timpului liber.

În aceeaşi ordine de idei, conlucrarea permanentă cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud, cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, instituţiile furnizoare de pregătire iniţială, cu filialele judeţene ale societăţilor ştiinţifice, cu diferite instituţii culturale şi ştiinţifice şi cu comunitatea locală pentru realizarea programelor de continuă formare a personalului didactic, asigură o compatibilizare cu standardele naţionale şi adecvate la condiţiile, cerinţele şi specificul învăţământului preuniversitar din judeţ. Mai trebuie menţionată şi continuarea activităţii de formare continuă specializată pentru cadrele didactice din mediul rural, utilizarea pe scară largă a învăţământului la distanţă (formare continuă, reconversie profesională etc.), precum şi optimizarea sistemului de formare continuă a personalului didactic şi a managerilor şcolari.

Activităţile metodice, realizate ca activităţi interactive, au oferit participanţilor actualizarea cunoştinţelor de pedagogie modernă şi de specialitate, modele tematice, alternative moderne de strategii şi metode didactice, experienţe novatoare, consiliere educaţională. Au fost identificate totodată probleme comune ale procesului didactic, ale muncii educative, fiind convenite direcţii şi modalităţi unitare de acţiune.

Sunt identificate totuşi câteva elemente de fragilitate:

- prezenţa numeroasă, îndeosebi la simpozioane, nu are întotdeauna acoperire în calitate şi originalitate, impunându-se o pregătire/iniţiere suplimentară a cadrelor didactice în tehnica redactării unei comunicări ştiinţifice şi o mai bună selecţie a lucrărilor ce urmează a fi prezentate (eventual, şi prin implicarea inspectorilor şcolari de specialitate şi/sau a metodiştilor ISJ);

- resursele materiale şi financiare limitate nu permit generalizarea sau susţinerea unui număr mare de acţiuni culturale, inclusiv sprijinirea unor formaţii artistice sau promovarea unor proiecte culturale de anvergură.

Ca o concluzie, activitatea organizată şi desfăşurată în cadrul CCD Bistriţa-Năsăud se înscrie în strategia proprie, dar şi în aceea a ISJ B-N, privind pregătirea resurselor umane la nivelul judeţului nostru, de contribuţie la dezvoltarea personală şi profesională a personalului din învăţământul judeţean. Oferta diversificată de programe de formare, proiecte şi activităţi răspunde nevoilor identificate sau create de formare continuă, de consiliere şi consultanţă, de pregătire metodică şi ştiinţifică, de dezvoltare a managementului educaţional. Activitatea CCD Bistriţa-Năsăud este înscrisă pe un trend pozitiv, crescător, apreciat de beneficiarii activităţilor, ca şi de partenerii educaţionali.

prof. Ioan IOJA

director CCD Bistriţa-Năsăud

FOTOEVENIMENT

Aspecte de la lansarea cărţii „Anotimpurile sufletului” a doamnei Victoria Fătu Nalaţiu în cadrul întâlnirii metodice a bibliotecarilor şcolari desfăşurată la CCD Bistriţa-Năsăud în data de 13 martie 2009.

Educaţia – activitate psihosocială proiectată la nivelul finalităţilor pedagogice

Educaţia constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din perspectiva dimensiunii sale funcţional-structurale. Definirea educaţiei la nivelul unui concept pedagogic fundamental presupune stabilirea unor repere metodologice necesare pentru delimitarea funcţiilor specifice activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii şi a structurii specifice de proiectare şi realizare a acesteia. În această perspectivă, educaţia reprezintă activitatea psihosocială proiectată la nivelul finalităţilor pedagogice care vizează realizarea funcţiei centrale, de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane prin intermediul unor acţiuni pedagogice structurate pe baza corelaţiei subiect/educator – obiect/educat, desfăşurată într-un context intern (ambianţă educaţională) şi extern (câmp pedagogic) deschis.

Formele educaţiei reprezintă ansamblul modalităţilor de realizare a acţiunilor şi al influenţelor pedagogice desfăşurate, succesiv sau simultan, în cadrul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane.

Clasificarea formelor educaţiei poate urma o traiectorie socială polară, care reflectă gradul de organizare şi eficacitate pedagogică angajat, prin modalităţi variate: la nivel instituţional – educaţia formală, educaţia nonformală; la nivel noninstituţional – educaţia informală.

Educaţia formală valorifică activitatea de educaţie/instruire organizată în cadrul sistemului de învăţământ sub îndrumarea unor cadre didactice specializate în proiectarea unor acţiuni educaţionale, care asigură realizarea corelaţiei subiect/educator – obiect/educat la niveluri de rigurozitate pedagogică maximă.

Educaţia informală reprezintă ansamblul influenţelor pedagogice exercitate spontan şi continuu asupra personalităţii umane de la nivelul familiei, localităţii, cartierului, străzii, (micro)grupurilor sociale, mediului social (cultural, profesional, economic, religios etc.), a comunităţii (naţionale, zonale, teritoriale, locale), a mass-mediei (presă scrisă, radio-televiziune etc.).

Educaţia informală nu angajează o activitate/acţiune pedagogică bazată pe instituţionalizarea corelaţiei „subiect-obiect”. Acest fapt o deosebeşte fundamental de educaţia formală (bazată pe acţiunea pedagogică de tip formal) şi de educaţia nonformală (bazată pe acţiunea pedagogică de tip nonformal).

Extinderea instituţiilor mass-media, fenomen specific societăţii contemporane, plasează educaţia informală pe terenul unei performanţe paradoxale. Pe de o parte, ea precede şi depăşeşte ca durată, conţinut şi modalităţi de insinuare, practicile educaţiei formale. Pe de altă parte, educaţia informală rămâne în limitele unor sfere de influenţe care, prin lărgirea lor, devin tot mai aleatorii în lipsa unor scopuri şi efecte pedagogice directe, specifice acţiunii educaţionale de tip formal sau nonformal.

Educaţia nonformală valorifică activitatea de educaţie/instruire organizată în afara sistemului de învăţământ dar şi în interiorul acestuia sub îndrumarea unor cadre didactice specializate în proiectarea unor acţiuni educaţionale, care asigură realizarea corelaţiei subiect/educator – obiect/educat la niveluri de flexibilitate complementare în raport cu resursele pedagogice formale.

În condiţiile societăţii contemporane, dezvoltarea educaţiei nonformale angajează „noile mass-media” care intervin din ce în ce mai mult în sprijinul educaţiei: presa scrisă, radio-televiziunea, sistemele de reţele video şi de calculatoare – cu profil şcolar şi universitar.

Interdependenţa formelor educaţiei este reflectată în plan didactic la nivelul instruirii de tip formal-nonformal-informal.

Instruirea de tip formal urmăreşte dobândirea unor cunoştinţe sistematizate prin programe şi manuale şcolare, cunoştinţe organizate pe domenii disciplinare şi interdisciplinare. Instruirea de tip nonformal urmăreşte dobândirea unor cunoştinţe complementare, opţional, prin studiu independent sau orientat de profesor, cu asumarea din partea elevului a unor roluri şi strategii de învăţare specifice. Instruirea de tip informal urmăreşte obţinerea unor informaţii din domenii pluridisciplinare, mai puţin abordate în şcoală, informaţii neprelucrate dar valorificabile în direcţia dobândirii unor cunoştinţe complementare.

Alături de şcoală s-au dezvoltat noi resurse şi modalităţi sociale de educaţie. Acestea au îmbogăţit şi au diversificat câmpul social al educaţiei, creând astfel surse alternative de educaţie. În acest fel s-au configurat cele trei subcâmpuri sau domenii educaţionale: educaţia formală, nonformală şi informală.

înv. Ana Emilia BODRIHEIC, Şc. Gen. „Florian Porcius”, Rodna

prof. Doru Călin BODRIHEIC, Grup Şcolar „Liviu Rebreanu”, Maieru

Tendinţe în orientarea şcolară
a elevilor din clasele a VIII-a

Ca în fiecare an, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bistriţa-Năsăud a realizat un studiu privind orientarea şcolară în rândul elevilor din clasele a VIII-a din judeţ. Astfel, au putut fi extrase o serie de concluzii asupra interesului acestora pentru diferite licee şi grupuri şcolare, precum şi pentru viitoarele profesiuni.

Studiul a avut ca obiective principale stabilirea nivelului de cristalizare a opţiunilor şcolare ale elevilor din clasa a VIII-a (inclusiv concordanţa cu profesia dorită), identificarea principalilor factori de influenţă în alegerea viitoarei profesiuni, realizarea unei ierarhii a celor mai atractive profesii pentru elevii din clasa a VIII-a, respectiv clasele a X-a şi a XI-a (an de completare) şi identificarea motivelor pentru care preferă un anumit obiect de învăţământ.

Cercetarea se bazează pe rezultatele centralizatoarelor primite de la şcolile din judeţ, având ca bază de calcul un număr de 2977 de elevi.

În ceea ce priveşte opţiunile elevilor, se remarcă faptul că 82% dintre aceştia intenţionează să-şi continue studiile într-o formă de învăţământ liceal, fie în judeţ, fie într-o specializare restrânsă din afara judeţului (liceele militare, teologice). Un procent de 19% au ales Şcoala de Arte şi Meserii, cea mai mare parte fiind interesaţi de specializări în domeniul mecanicii auto, dar şi în construcţii şi îngrijire corporală.

Referitor la opţiunile privind liceele din judeţ, se poate observa o preferinţă, ca primă opţiune, pentru liceele din Bistriţa (reşedinţa de judeţ), pe primele locuri aflându-se, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, Colegiul Tehnic Infoel, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud.

Cele mai solicitate specializări în învăţământul liceal sunt cele din domeniul filologiei, informaticii şi contabilităţii.

Locul fruntaş între profesiile preferate de elevii claselor a VIII-a îl ocupă meseria de mecanic auto. O explicaţie pentru această preferinţă poate fi găsită în nevoia de o integrare rapidă în câmpul muncii, nevoie explicată la rândul ei de condiţiile socio-economice actuale. De asemenea, fenomenul poate fi legat şi de schimbarea sistemului de valori românesc, absolvirea unei facultăţi nemaifiind corelată direct cu deţinerea unui statut social apreciat.

Pe următoarele locuri se situează acele profesii care necesită continuarea studiilor la un nivel universitar, dar se observă o orientare a elevilor spre acele meserii bine plătite sau cu o cerere mare pe piaţa muncii. Este vorba de meseria de economist, cadru didactic, poliţist sau medic.

Principalul factor de influenţă în alegerea profesiei este familia. Pe locul al doilea se află categoria alte situaţii. În aceasta categorie, au fost incluse influenţele grupului de prieteni, precum şi propria persoană, unii dintre respondenţi afirmând faptul că alegerea profesiei ţine numai de propria persoană, neexistând nici un fel de influenţe din partea altora. Rolul şcolii în alegerea viitoarei profesiuni este recunoscut de un procent semnificativ – 26%. Influenţe scăzute au programele TV şi lecturile (cel puţin la nivel conştient). Se pot semnala aici atât aspecte pozitive, cât şi negative. Astfel, influenţa scăzuta a programelor TV este încurajatoare, arătând că elevii îşi dezvoltă capacitatea de a gândi critic şi independent. Pe de altă parte, ponderea foarte scăzută a lecturilor este un semnal de alarmă în ceea ce priveşte acurateţea şi volumul cunoştinţelor legate de meseria aleasă. Se poate trage un semnal de alarmă legat de comportamentul explorator al elevilor. Acest tip de comportament este necesar pentru achiziţionarea de cunoştinţe despre diverse meserii, necesare în deciziile de carieră.

Legat de activitatea şcolară, elevii selectează obiectul de învăţământ favorit pe criteriul caracterului deosebit al acestuia, respectiv al capacităţii profesorului de a explica şi clarifica noţiunile noi. Semnificativă este şi relevanţa obiectului pentru parcursul profesional ulterior al elevului (19% dintre respondenţi). Acest aspect confirmă ideea că, încă din clasa a VIII-a, elevii şi-au stabilit un obiectiv profesional, iar alegerile lor din prezent converg spre atingerea acestuia.

Analizând aceste date, se poate afirma că există un grad ridicat de cristalizare a opţiunilor elevilor, datorat şi programelor de consiliere şi orientare introduse în şcoli. Aceste programe vin în sprijinul elevilor prin activităţi de autocunoaştere, prezentare a ofertei pieţei muncii, valorificare a aptitudinilor personale.

Recunoscând rolul acestor programe, se recomandă consilierilor şcolari să vină în întâmpinarea nevoilor de orientare profesională a elevilor prin elaborarea unor programe de consiliere coerente, vizând toate componentele ce formează identitatea vocaţională, precum şi perioadele specifice dezvoltării acesteia.

Realizarea de programe de orientare şcolară va determina creşterea rolului şcolii în alegerile viitoare, colaborarea dintre şcoală şi familie, opţiunile făcându-se astfel în cunoştinţă de cauză, şi nu ca urmare a unor impuneri din afară – identitate forţată.

Pentru detalii asupra acestui studiu, puteţi accesa şi pagina web a CJAP Bistriţa-Năsăud http://cjapbn.lx.ro.

prof. consilier Cristina HARAP

CJAP Bistriţa-Năsăud

Comunicarea didactică la preşcolari

Astăzi, mai mult ca oricând, la nivelul individului, dar şi la nivelul colectivităţilor, se observă o creştere explozivă a interesului pentru problemele comunicării, în general, şi ale comunicării eficiente, în mod special. Se afirmă, pe bună dreptate, că unul dintre elementele definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea, pentru că trăim într-o epocă a schimbărilor rapide şi spectaculoase. Învăţăm într-o lume pe care ne străduim să o înţelegem şi suntem conştienţi de faptul că situaţia omului în lume se complică mereu, pe măsura ce ştiinţa îşi diversifică modalităţile de satisfacere a necesităţilor, deschizând noi orizonturi existenţiale şi informaţionale spre explorare.

În perspectiva pregătirii copiilor pentru societatea actuală, caracterizată de o mare complexitate şi de permanente mutaţii în sfera mentalităţilor, metodologia didactică tinde să-şi redefinească statutul. Ea trebuie să fie în concordanţă cu toate modificările şi transformările survenite în ceea ce priveşte finalităţile educaţiei, conţinuturile învăţământului, noile cerinţe ale copiilor preşcolari, şcolarilor şi ale societăţii. În acest context, comunicarea a devenit în ultimul timp un subiect care atrage din ce în ce mai multă atenţie. În ansamblul ei, ea este un proces dinamic, aflat într-o permanentă transformare. Odată cu evoluţia ontogenetică a omului, în plan fizic şi mental, era firesc să se dezvolte şi procesul comunicării, dezvoltare realizată atât în plan vertical, cât şi în plan orizontal, oferindu-ne astăzi o dispersie care nu se mai întâlneşte la nici un alt proces.

În ceea ce priveşte comunicarea educaţională sau pedagogică, ea este cea care mijloceşte realizarea fenomenului educaţional în ansamblul său, indiferent de conţinuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicaţi. Faţă de aceasta, comunicarea didactică apare ca formă particulară, obligatorie în vehicularea unor conţinuturi determinate, specifice unui act de învăţare sistematică, asistată.

În accepţiunea cea mai profundă, comunicarea poate fi definită ca o relaţie bazată pe co-împărtăşirea unei semnificaţii. Împărtăşirea acestui semnificaţii, plecate de la un emiţător către un receptor, se produce în cadrul situaţiei de comunicare. Situaţia de comunicare verbală este definită ca sumă a circumstanţelor în care se produce transmiterea informaţiei sau schimbul de informaţii, adică enunţarea (orală sau scrisă). Ansamblul circumstanţelor implică mai multe dimensiuni: cadrul fizic (locul în care se produce actul de comunicare), cadrul temporal (cuprinde atât timpul istoric, epoca, precum şi momentul exact al comunicării axat pe timpul subiectului şi pe cel fizic) şi cadrul psiho-social (scopurile comunicării, statutul social şi relaţiile dintre interlocutori, reprezentările şi codurile socio-culturale etc.).

Aşadar, actul de comunicare reprezintă orice acţiune a unui individ asupra altuia prin semne, este un act bilateral, presupunând inerenta prezenţă a două instanţe comunicative umane: emiţătorul de mesaj lingvistic, identificat cu locutorul, şi receptorul de mesaj lingvistic, adică interlocutorul.

Atât comunicarea educaţională, cât şi cea didactică pot fi considerate forme specializate ale fenomenului extrem de complex şi dinamic al comunicării umane.

În cadrul comunicării didactice au loc schimburi de mesaje semantice (informaţii, cunoştinţe) ectosemantice (atitudini, convingeri), schimbul de mesaje realizându-se între educator şi preşcolar, între personalitatea formată a educatorului şi personalitatea în formare a educatului. De aceea, comunicarea didactică stă la baza procesului de predare-asimilare a cunoştinţelor şi cere o selecţie documentată şi justificată a conţinuturilor educaţionale.

Mesajul este supus unor procese de codare şi decodare prin care se asigură înscrierea lui în vocabularul preşcolarului. Dificultatea constă chiar în această traducere a mesajului în limbajul operaţiilor concrete.

Comunicarea în clasă are specificul său determinat de cadrul instituţional şi de activitatea dominantă - învăţarea. Un loc important în cadrul procesului de învăţare îl ocupă dezvoltarea competenţei de comunicare la copii. Lucrul acesta este necesar nu doar pentru facilitarea acumulării de informaţii, dar şi pentru pregătirea copiilor pentru o viaţă normală într-o societate din ce în ce mai exigentă.

Pentru educarea comunicării orale, Programa activităţilor instructive educative în grădiniţa de copii precizează următoarele obiective cadru:

- dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor structurilor verbale orale;

- educarea unor exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi sintactic;

- dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral.

Toate aceste obiective cadru însumează o serie de obiective de referinţă:

- să poată să participe la activităţile de grup, inclusiv la activităţile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât şi în calitate de auditor;

- să înţeleagă şi să transmită mesaje simple şi să reacţioneze la acestea;

- să audieze cu atenţie un text, să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles;

- să distingă sunetele ce compun cuvintele şi să le pronunţe corect;

- să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei personale şi/sau a relaţiilor cu ceilalţi;

- să recepteze un text care i se citeşte ori i se povesteşte, înţelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive şi estetice ale acestuia;

- să fie capabil să creeze el însuşi structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elementele expresive.

O colectivitate de persoane implicate într-o activitate, ce îndeplinesc sarcini în vederea realizării obiectivelor propuse în respectiva activitate, formează un grup de lucru, o echipă.

Membrii echipei depind în mare măsură unul de celălalt în privinţa performanţei. Trebuie să lucreze uniţi, interdependent şi să se susţină reciproc pentru a atinge obiectivele echipei, având roluri bine definite. Trebuie avut în vedere faptul că, într-o echipă, nu contează cât de bun e fiecare, ci cât de bine colaborează şi comunică. Este indicat ca educatorul să favorizeze gruparea copiilor cu potenţial intelectual şi de învăţare diferit şi să stimuleze menţinerea grupurilor astfel constituite. Eficienţa lucrului în echipă a grupului e dată de sarcinile interesante, importanţa fiecărui membru, contribuţiile individuale, existenţa unor obiective clare, însoţite de feed-back în vederea atingerii performanţei.

Munca în echipă, învăţarea prin cooperare se remarcă prin faptul că se produce o comunicare deschisă şi sinceră a unor informaţii relevante între participanţi. De asemenea, se remarcă atitudinea pozitivă a fiecărui membru al grupului, unul faţă de celălalt, procesul de cooperare conducând la atitudini de încredere, de prietenie şi întrajutorare, favorizând focalizarea pe sarcină, dorinţa de a fi competitiv etc.

La rândul lui, jocul de rol sau jocul didactic este un procedeu de instruire şi educare în care sarcina didactică este prezentată şi exersată într-o formă ludică. Desigur, există deosebiri între jocul spontan şi jocul didactic. Acesta din urmă este proiectat de către educator, structura şi succesiunea etapelor lui sunt prefigurate, ascunzând mijloace de evaluare şi presupunând o disciplină a jocului, care condiţionează reuşita.

Jocul de rol este o activitate de tip ludic, care implică o situaţie imaginară, în cadrul căreia copilul îşi asumă rolul dorit. El este agreat de copii întrucât prin intermediul lui se creează starea de aşteptare, surpriza, satisfacţia participării, curajul copiilor şi al iniţiativelor, sentimentul reuşitei, activitatea având un caracter dinamic şi atrăgător, inducând o stare de bucurie şi destindere ce previne monotonia şi oboseala. În plus, această activitate prilejuieşte şi ocazia ca dascălul să îşi cunoască mai bine copilul, dar şi pe aceea de aprofundare a relaţiilor dintre copii. Desigur, codarea şi mai ales decodarea mesajelor întâlnite în imagini, desene, texte etc. se produc în mod diferit de la copil la copil. Pentru ca eficienţa procesului instructiv educativ să aibă loc, este nevoie ca obiectivele propuse să fie atinse şi, astfel, dezvoltarea competenţei de comunicare la copii să primeze. Eficacitatea actului comunicării este cu atât mai mare cu cât educatoarea, la rândul ei, dă dovadă de empatie, acceptă asertivitatea în comunicare şi dă dovadă de un tact pedagogic bine conturat.

ed. Valeria ŞUGAR,
Grădiniţa nr. 3, Bistriţa

Proiectele eTwinning

Programul „eTwinning”, lansat la 14 ianuarie 2005 ca parte a Programului Comisiei Europene de învăţare permanentă, include o platforma, etwinning.net, care oferă instrumente pedagogice ce integrează noile tehnologii în procesul de învăţare, apropierea de celelalte ţari participante şi o mai bună cunoaştere a acestora, implicarea în activităţi curriculare comune, participarea cadrelor didactice la o reţea europeană şi oportunităţi pentru dezvoltare profesională, prin colaborarea în proiecte internaţionale şi prin participarea la seminarii internaţionale de formare/schimburi de experienţă. Totodată, platforma oferă un cadru atractiv de învăţare pentru elevi şi pentru cadrele didactice, recunoaşterea oficială şi o mai mare vizibilitate a activităţii participanţilor la nivel naţional şi european, precum şi premii anuale şi certificate naţionale şi europene de calitate pentru cele mai bune proiecte.

eTwinning facilitează accesul cadrelor didactice la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene. Idealul eTwinning reprezintă promovarea activităţilor de colaborare între cadrele didactice şi elevii Europei într-o manieră uşoară, prietenoasă şi stimulativă. Cele peste 40.000 de şcoli europene participante stau mărturie a succesului.

În cadrul eTwinning este imposibil să desfăşori un proiect fără să te loveşti de aspectul lingvistic, indiferent că ne referim aici la limba maternă a şcolilor din proiect sau, aşa cum este mai des întâlnit, o limbă terţă folosită ca mijloc de comunicare. În momentul în care se întâlnesc, tinerii europeni vor să comunice, să afle detalii despre viaţa din şcolile şi ţările fiecăruia şi să înveţe cuvinte în limba partenerilor. Acesta este punctual forte al acţiunilor eTwinning, stimulează comunicarea.

Prin participarea la proiecte de eTwinning (înfrăţire on-line între şcoli), elevii au posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei din ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine.

Nucleul eTwinning îl constituie procesul de predare şi experimentare a noi practici de predare, tehnologii şi mijloace de realizare a unor sarcini tradiţionale. Blogurile, paginile wiki, fişierele video, conferinţele, publicarea on-line, toate acestea se regăsesc în galeria de proiecte prezentate pe portalul eTwining.

Înfrăţirea on-line a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor. Unele localităţi au decis să se „înfrăţească” şi să completeze comunicarea şi cooperarea on-line prin alte proiecte – vizite, activităţi culturale pentru adulţi etc.

Unul dintre rezultatele vizibile şi imediate o reprezintă modificarea produsă în metodele şi tehnicile de învăţare. Se dovedeşte astfel că pesimismul în privinţa educaţiei este total nefondat, cu condiţia ca şcolile să evolueze constant şi să rămână la curent cu ultimele progrese în materie de învăţare. Un aspect important al acestor proiecte este schimbul de valori culturale şi tradiţii; cu cât schimbul cultural este mai intens, cu atât îl vom cunoaşte mai bine pe partenerul nostru şi cu atât vom deveni mai „europeni”. Proiectele eTwinning pot fi considerate o contribuţie majoră la învăţământul european, în special în domeniul lingvistic şi cultural. Este un bun exemplu într-un domeniu care, până nu demult, era considerat dificil de abordat, iar proiectele eTwinning au demonstrat faptul că educaţia europeană este o realitate a prezentului şi a viitorului.

Se discută foarte mult astăzi pe marginea noilor metode şi tehnici folosite în educaţie. Orice proiect de colaborare implică stabilirea unor relaţii, în cadrul cărora cadrele didactice îşi propun să colaboreze la realizarea unui proiect. Stabilirea acestor relaţii are loc în două etape sau procese:

- relaţii în sensul de relaţionare interumană, de stabilire de relaţii între persoane;

- relaţii în sensul de raportare la real, de comunicare a unui conţinut cu ajutorul limbii.

Un proiect eTwining este caracterizat de întrepătrunderea acestor două procese. Din această perspectivă, munca în echipă, factorul esenţial pentru succesul unui proiect, necesită o nouă abordare. Un proiect de succes împleteşte cele două elemente, capitalul cultural şi limba, astfel încât, treptat, să vă cunoaşteţi partenerii şi pe dumneavoastră, nu doar la nivel superficial, ci demonstrând o înţelegere profundă, apreciere şi toleranţă faţă de contextul cultural. Astfel, elevii dumneavoastră şi partenerii de proiect achiziţionează un nou tip de cunoştinţe, care le permit să devină cetăţeni ai lumii în adevăratul sens al cuvântului.

În acest sens, primul pas pentru a derula aceste proiecte este să vă înscrieţi pe portalul www.etwinning.net sau pe www.etwinning.ro, să vizitaţi zilnic forumul de căutare de proiecte şi parteneri.

ed. Vasilica GĂZDAC,
Grădiniţa SALVA

Relaţia învăţător-elev

Înscriindu-se în sfera relaţiilor interpersonale, eficienţa activităţilor educative se decide pe teritoriul raporturilor concrete zilnice dintre educator si elev. Acesta este domeniul multor iniţiative creatoare, dar şi al multor greşeli.

Relaţia învăţător-elev este complexă şi are o importanţă mult mai mare decât i se acorda în trecut în practica muncii didactice. Un contact pozitiv cu elevii favorizează procesul instructiv-educativ, având drept rezultat oameni formaţi pentru o integrare eficientă în viaţa socială.

Avem o mare răspundere morală pentru copiii care ne sunt încredinţaţi, atitudinea şi strădaniile noastre având efecte deosebit de importante asupra maturizării copilului. Unul dintre principalii factori care contribuie la angajarea copilului în activitatea de învăţare este exemplul pe care îl poate desprinde din însăşi viaţa şi comportamentul învăţătorului său. Nu există elev care să nu-şi imite învăţătorul, în atitudine, în gesturi etc.

Contactul cu elevul nu are loc doar în clasă, de aceea învăţătorul trebuie să fie consecvent în comportamentul său, nimic nefiind mai dăunător educaţiei ca discordanţa dintre principiile etice afirmate şi manifestările faptice.

Punctualitatea elevului este oglinda punctualităţii învăţătorului. Dacă acesta întârzie la ore sau dacă, fiind în clasă, îşi ocupă timpul cu altceva decât cu preocupări privind lecţia, elevul poate deduce că poate să facă şi altceva decât datoria.

Un elev aşteaptă de la învăţătorul său să fie blând, să fie drept, să-i facă să fie apropiaţi de el, să le fie cel mai bun prieten, căruia să-i poată destăinui toate secretele, fără reţineri. Lipsa unui contact direct şi afectiv între învăţător şi elev duce la o insuficientă cunoaştere a personalităţii copilului, la o apreciere inexactă a acestuia. Indiferenţa faţă de personalitatea elevului ameninţă nevoile şi trebuinţele spirituale ale acestuia, respectul de sine, chiar nevoia de răspunsul afectiv al celor din jur.

Elevii care sunt sistematic recompensaţi îşi formează o atitudine pozitivă faţă de şcoală şi învăţător, în timp ce elevii care sunt în mod frecvent blamaţi, ironizaţi, dezaprobaţi sau sancţionaţi, devin nemulţumiţi de şcoală, fac totul din obligaţie, doar din dorinţa de a evita sancţiunile şi pedepsele. Un astfel de elev nu are un comportament adecvat pentru învăţătură.

Comunicarea didactică permanentă între învăţător şi elev stă la baza creşterii eficienţei relaţiei lor. Dacă elevul simte că este înţeles, acceptat, devine mai comunicativ, mai receptiv la mesajul învăţătorului.

Învăţătorul trebuie să-şi asculte elevii cu atenţie, să-i înţeleagă, să admită uneori mici compromisuri, dar să manifeste în acelaşi timp luciditate şi putere de convingere.

Copilul îl consideră pe învăţător prietenul său încă din primele zile de şcoală. El este totul, mai ales pentru copiii lipsiţi de un mediu familial prielnic învăţăturii. În această situaţie, învăţătorul devine un al doilea părinte, care trebuie să cunoască şi să interpreteze semnele de nelinişte din ochii copilului, de însingurare, de scădere a randamentului şcolar, de lipsă de încredere în sine.

înv. Cornelia OMOLEA,
Şc. Gen. Mărişelu

Colaborarea profesorilor şi elevilor din judeţul Bistriţa-Năsăud în anul 2008 la Gazeta matematică şi Revista de matematică din Timişoara

În anul 2008, profesorii, învăţătorii şi elevii din judeţul Bistriţa-Năsăud au colaborat la cele două reviste de matematică de prestigiu naţional, publicând şi rezolvând probleme, dar şi popularizându-le şi distribuindu-le în şcoli. Aceste reviste au fost un suport important pentru pregătirea concursurilor judeţene şi interjudeţene de matematică.

La Gazeta Matematică au fost nominalizaţi din judeţul nostru ca propunători de probleme un număr de 17 profesori şi învăţători iar la rubrica rezolvitorilor un număr de 23 de elevi. În cele 12 numere ale revistei, colaboratorii noştri au fost nominalizaţi de 73 de ori (incluzând problemele propuse, problemele rezolvate şi problemele propuse la concursuri).

Concursul interjudeţean „Matematica, de drag”, organizat de Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, a fost prezentat în nr.11/2008.

Este de remarcat faptul că, la secţiunea „Probleme pentru gimnaziu”, cele mai multe probleme au fost publicate de prof. Valer Pop (opt probleme), iar prof. Vasile Scurtu, cu cinci probleme propuse, este pe locul 4-5 în ierarhia propunătorilor din ţară.

La Revista de Matematică din Timişoara au fost nominalizaţi ca propunători doi profesori şi o educatoare cu nouă probleme propuse şi, ca urmare a publicării soluţiilor problemelor, au fost nominalizaţi de 17 de ori. La rubrica rezolvitorilor, au fost nominalizaţi 13 elevi.

Prezentăm mai jos tabele care prezintă situaţia colaboratorilor:

La Gazeta Matematică – nominalizări:

La Revista de Matematică din Timişoara:

Şcolile cu elevi rezolvitori de probleme la Gazeta Matematică:

Şcolile cu elevi rezolvitori de probleme la Revista de Matematică din Timişoara:

Dintre elevi, s-au remarcat: Munteanu Florina de la Şc. Gen. „Enea Grapini” Şanţ, cu 560 de puncte, Lorinţiu Patricia de la C. N. „Liviu Rebreanu” Bistriţa, cu 420 de puncte, şi Pinti Gabriela de la Şc. Gen. „Mihai Eminescu” Năsăud, cu 290 de puncte.

Notă: pentru fiecare problemă rezolvată corect, fiecare rezolvitor a primit 10 puncte.

Faţă de anul 2007, activitatea din 2008 a fost în scădere. Sperăm că în 2009 activitatea la aceste reviste va cunoaşte o revigorare.

Felicităm pe toţi colaboratorii anului 2008 şi le dorim succes lor şi altor viitori colaboratori pentru anul 2009.

prof. Valer POP,
Şc. Gen. „Enea Grapini”, Şanţ

Lectura – condiţie esenţială a învăţării

Cartea reprezintă cel mai complet depozit al inteligenţei omeneşti, înmagazinând în filele ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe care le păstrează intacte un timp nedefinit. O carte o citeşti când vrei, este un prieten tăcut care îţi oferă ori de câte ori ai nevoie acelaşi răspuns fidel la fiecare întrebare şi-l repetă cu nesfârşită răbdare până ce l-ai înţeles. Cartea este o comoară fără de preţ, în care se adună cele mai frumoase gânduri, ca alţii să le poată folosii în voie.

Un prim pas important este alegerea cărţilor, iar al doilea pas, tot atât de important, este deprinderea lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în urma citirii unei cărţi.

Lectura constituie unul dintre cele mai importante obiective ale actului citirii, în sensul larg al cuvântului, de aceea elevul trebuie stimulat în aşa fel încât cartea să-i devină prietenul cel mai fidel şi nedespărţit. Lectura elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie.

Prin lectură, elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre realitate, ea contribuind esenţial la educarea copiilor în dimensiunile etice şi estetice, având drept consecinţă formarea şi consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare corectă şi expresivă.

Încă din primii ani de şcoală, trebuie să trezim interesul elevilor pentru citit. Familiarizarea elevilor cu cititul presupune în primul rând însuşirea tehnicii cititului, iar apoi învăţarea instrumentelor muncii cu cartea, a tehnicilor de folosire a cărţii ca mijloc de autoinstruire. În domeniul citirii, obiectivul de bază rămâne consolidarea deprinderilor de citire corectă, fluientă, conştientă şi expresivă.

Interesul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă asiduă a factorilor educaţionali (şcoala şi familia), o muncă ce presupune răbdare, perseverenţă şi voinţă. Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi o necesitate dorită şi trăită, e potrivit ca şi familia să se implice activ în apropierea copilului de miracolul cărţii, încă înainte de învăţarea alfabetului. Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală, iar, prin valorile pe care le transmite copilului, ea asigură premisele dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ale acestuia.

Lectura propriu-zisă nu începe însă decât după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice. Învăţătorul sau părintele trebuie să sesizeze acest moment dificil din viaţa micuţului, pe jumătate înspăimântat de tainele scrisului, pe jumătate crispat de efortul făcut în descifrarea acestor semne curioase şi pline de mister. Mulţi copii se luptă ani de-a rândul cu lecturarea cursivă a unui text, rămânând în imposibilitatea de a savura propriile lecturi. În locul curiozităţii, apare efortul inhibat al descifrării semnelor grafice, dincolo de care se ascund idei atât de frumoase şi interesante.

Pentru a-i determina pe elevi să devină cititori pasionaţi, trebuie să le formăm cu răbdare şi stăruinţă gustul pentru lectură. Am întâlnit, adesea, copii care ascultă cu mult interes o poveste frumoasă, citită de altcineva, însă preferă să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără să fie tentaţi să citească ei înşişi altceva decât ceea ce li se cere la orele de curs. Chiar şi celor care au învins greutăţile începutului, gustul pentru lectură nu este format. Uneori nu au la îndemână cărţile potrivite, alteori, indiferenţa pentru lectură a persoanelor apropiate determină aceeaşi atitudine copiilor. În astfel de cazuri, intervenţia învăţătorului este absolut necesară.

Pentru învăţător, este important de ştiut nu numai ce şi cât citesc elevii, ci şi cum citesc elevii şi cum înţeleg ei să citească o carte. Am considerat important ca elevii să înţeleagă ceea ce citesc, să fie în măsură să deosebească ceea ce este bun, util, constructiv şi educativ de ceea ce poate fi dăunător şi, în sfârşit, să-şi poată formula clar o opinie despre cartea citită.

Formarea deprinderilor intelectuale reprezintă o caracteristică de bază în primii ani de şcoală, iar familiei îi revine un rol extrem de important. Implicarea activă şi pozitivă a părintelui este recunoscută ca fiind benefică în educaţia copilului. Gustul pentru lectură poate fi stimulat şi cultivat încă de la aceste vârste, astfel încât cartea să devină un prieten constant al copilului, izvor de înţelegere şi cunoaştere. Printr-o strânsă colaborare între şcoală şi familie, micii şcolari vor reuşi să descopere bucuria lecturii şi să aleagă din fiecare text citit ceea ce este esenţial şi util.

instit. Simona Maria PRIGON,
Şc. Gen. „Lucian Blaga”, Bistriţa

Metode activ-participative de stimulare a creativităţii elevilor

Multiplele schimbări ce se derulează în teoria şi practica şcolară situează pe un loc important dezvoltarea gândirii elevilor, a independenţei şi creativităţii lor. Prin creativitate se înţelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva nou, original. Actul creator este însă un proces de elaborare prin invenţie sau descoperire, cu ajutorul imaginaţiei creatoare, a unor idei, teorii sau produse noi, originale de mare valoare socială şi aplicabile în diferite domenii de activitate.

Istoria marilor invenţii şi descoperiri, a operelor de artă şi a revoluţiei tehnico-ştiinţifice este istoria inteligenţei şi a creativităţii, în care sunt materializate capacităţile creatoare ale omului. Bogăţia unui popor constă în muncă şi creativitate.

Şcoala contemporană, centrată pe elev, are un rol bine precizat în dezvoltarea potenţialului creator al elevilor şi însuşirea de către aceştia a unor tehnici de învăţare creativă. În relaţia elev-proces de învăţământ, cunoaşterea nivelului de dezvoltare intelectuală al fiecărui elev este deosebit de importantă pentru folosirea unor metode adecvate, care să permită individualizarea învăţământului, astfel încât fiecare elev să-şi dezvolte la maximum capacităţile şi aptitudinile creatoare prin procesul învăţării.

Creativitatea, fiind dimensiunea principală a personalităţii omului contemporan, constituie o problemă centrală a şcolii de azi. Ca urmare, pentru a dezvolta la elevi capacităţile creatoare, educatorii vor trebui să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creator, caracterizat prin nivelul de inteligenţă generală, gândirea divergentă, fluenţa gândirii (asociativă, verbală, ideatică, expresivă), receptivitate faţă de probleme, curiozitate ştiinţifică, spirit de observaţie dezvoltat, imaginaţie creatoare, originalitate şi independenţa gândirii. La acestea se adaugă capacitatea de a gândi abstract şi de a efectua raţionamente în lanţ, nonconformismul în idei, inventivitatea, spiritul critic, iniţiativa şi deschiderea spre experienţă, perseverenţa, încrederea în sine şi nivelul de aspiraţie ridicat.

Învăţământul primar asigură elementele fundamentale ale cunoaşterii şi îndeplineşte un rol covârşitor în însuşirea cunoştinţelor de bază. Creativitatea devine educabilă încă de la vârsta şcolară mică. Este evident, deci, rolul deosebit al activităţilor de rezolvare şi compunere a problemelor în stimularea creativităţii şcolarilor. Încă din clasa I, odată cu însuşirea operaţiilor de adunare şi scădere, elevii încep să compună probleme asemănătoare cu ale învăţătorului. În vederea înţelegerii celor două părţi ale problemei, a interdependenţei dintre enunţ şi întrebare, li se cere elevilor să compună fie enunţul, fie întrebarea problemei. Se observă că, la acelaşi enunţ, pot fi întrebări variate ca expunere, însă cu acelaşi înţeles. Se dă întrebarea, iar elevii formulează enunţul. Şi aici enunţurile sunt diferite ca expunere, dar relaţia matematică este aceeaşi.

Într-o etapă superioară de lucru, se cere elevilor să compună probleme pornind de la numere izolate. Nespecificând relaţia matematică dintre date, elevii au libertatea de a alege simbolul prin care se va rezolva problema. Se complică cerinţa: „Compuneţi o problemă cu numerele 10, 15, 3 astfel încât să existe în rezolvare o operaţie de adunare şi una de scădere.” În aparenţă, efortul creator nu este prea mare. Având însă în vedere vârsta elevilor, ei trebuie să depună un efort însemnat pentru a compune conform cerinţei primite. Se trece apoi la creaţii care pornesc de la exerciţii date. Spre deosebire de creaţiile care pornesc de la cifre, în acest caz, a apărut un element în plus, şi anume relaţia dintre cifre: „Compuneţi o problemă după exerciţiul: 9 + 4 = sau 12 – 5 = .”

Crearea de probleme poate avea ca suport şi indicii verbale sau formule numerice. Numărul de probleme ce se pot compune după astfel de formule este nelimitat. Efortul constă în a găsi o varietate de enunţuri şi întrebări potrivite formulei date. O altă categorie de probleme este cea creată pe baza unor desene. Tot în sprijinul educării creativităţii, se pot organiza concursuri ale „isteţilor” cu întrebări rapide care solicită o anumită mobilitate a gândirii. În plus, pentru a alunga oboseala şi pentru a aduce buna dispoziţie, învăţătorul poate să compună, împreună cu elevii, probleme- ghicitori:

„5 baloane am avut,

Iar Andrei cu 3 mai mult.

Staţi să mă gândesc niţel:

Oare câte are el?”

Activitatea de compunere şi rezolvare de probleme oferă terenul cel mai fertil din domeniul activităţilor matematice pentru cultivarea şi educarea creativităţii şi inventivităţii gândirii elevilor. Creativitatea gândirii nu se poate produce decât pe baza unor deprinderi corect formulate, stabilizate şi eficient transferate. La limba română, elevii învaţă să fie creativi prin intermediul jocurilor de cuvinte pe care le putem organiza sub forma unor concursuri cum ar fi:

1) Găsiţi cât mai multe cuvinte care încep cu o anumită literă. Exemplu: a - ac, apă, arici, alune, avion;

2) Înlocuiţi prima silabă cu o altă silabă, pentru a obţine cuvinte noi. Exemplu: mare, tare, sare, rare;

3) Alcătuiţi propoziţii în care toate cuvintele să înceapă cu aceeaşi literă. Exemplu: Alina are alune.

Foarte interesante şi plăcute sunt compunerile în care li se dă elevilor începutul şi li se cere să continue ei firul povestirii, sau se dă finalul povestirii, ei trebuind să scrie începutul. Atunci îţi imaginezi, creezi.

Din practica şcolară, am constatat că jocul didactic oferă elevului cadrul adecvat pentru o acţiune independentă. Prin joc, învaţă cu plăcere, devine interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară. Jocul didactic este o activitate instructiv-educativă care dezvoltă la elevi limbajul, atenţia, imaginaţia, gândirea creatoare, dar şi spiritul de echipă. Orice joc implică, în primul rând, o întrecere cu tine însuţi, apoi cu ceilalţi parteneri, ceea ce duce la dezvoltarea voinţei şi a curajului. Există o mulţime de jocuri didactice şi activităţi creatoare, axate pe teme lingvistice prin care se poate învăţa şi forma un limbaj figurativ. Jocul însuşirilor (epitete), Jocul întrebărilor: De ce?, Când?, Cum?, Ce s-ar fi întâmplat dacă? Dar şi jocuri tematice: teatru (dramatizare), reclame şi anunţuri, interviul imaginar, integrame de completat şi de compus, cuvinte potrivite (încercări timide de a face poezie, după model, cu cuvinte de sprijin).

Pentru a reuşi să stimuleze creativitatea şcolarului mic, învăţătorul trebuie să urmărească înlăturarea principalelor obstacole: timiditatea, teama de greşeală, descurajarea şi lipsa perseverenţei şi, poate în primul rând, trebuie să fie el însuşi model de creativitate. Elevii creativi se pot remarca în cadrul concursurilor pe obiecte sau diferite alte competiţii.

Creativitatea este un proces complex, care angajează întreaga personalitate a elevului. În şcoală nu se poate vorbi de creaţii de mare originalitate decât la elevii excepţionali, la ceilalţi fiind vorba doar de un potenţial creativ, ce urmează a fi dezvoltat pe diferite căi., atât în procesul de învăţământ, cât şi în cadrul activităţilor extraşcolare. Educarea creativităţii este un proces continuu ce trebuie realizat pe tot parcursul şcolii, având în vedere dezvoltarea la elevi a operaţiilor gândirii logice, a imaginaţiei creatoare, a capacităţilor de inovaţie şi invenţie. Totodată, există în şcoală un mediu creativ, cu laboratoare şi ateliere bine dotate, cercuri tehnico-ştiinţifice şi literar-artistice conduse de cadre didactice creative.

Învăţătura este un proces activ de cunoaştere cu atât mai valoros cu cât se realizează prin efort propriu. Învăţătorii încearcă să vină în sprijinul elevilor pentru a-i ajuta să înţeleagă că învăţarea umană este un proces de adaptare şi creaţie. Învăţarea creativă este o cerinţă impusă de evoluţia societăţii care are nevoie de oameni bine pregătiţi în toate domeniile. Încurajarea tendinţei de creativitate a elevului trebuie să constituie o obligaţie morală a fiecărui învăţător pentru ca procesul de învăţământ oferă diverse şi bogate prilejuri de cultivare a creativităţii. Procesul creaţiei are un caracter dinamic şi continuu. Etapele de realizare sunt relative. La oamenii de geniu, o intuiţie remarcabilă poate fi punctul de plecare al întregului proces de creaţie. La alţii , iluminarea nu apare decât în urma unei intense pregătiri, iar, în al treilea caz, inspiraţia depinde de o observare accidentală, imprevizibilă.

„Creativitatea, spunea Osborne, este o floare atât de delicată încât elogiul o face să înflorească, în timp ce descurajarea o înăbuşă, adesea chiar înainte ca ea să se poată transforma în floare”

înv. Maria-Lia SAS, Şc. Gen. „Ştefan cel Mare”, Bistriţa

înv. Ioan SAS, Şc. Gen. nr. 4, Bistriţa

POESIS

Pentru mama

Mamă dragă, nu-i aşa

C-atunci când mă ţii de mână,

Căldura din palma ta 

E din basme, de la o zână.

Şi când mă priveşti zâmbind

Cum te-ajut să strângi prin casă,

Eu îţi par harnic pitic

Iar tu mie-mi pari crăiasă.

E uşor, ca în poveşti,

Când cu grijă tu mă creşti.

Gânduri mamei

Eu ştiu că într-o zi voi creşte mare

Şi ştiu că şi atunci mă vei iubi,

Dar mic cum sunt, acum e o-ncântare

De câte ori în braţe tu mă ţii.

De aceea, toată ziua eu aş vrea

Să stau la tine-n braţe, mama mea!

ed. Elisabeta MARTON,
Grădiniţa cu PP nr. 12, Bistriţa